Piua novăcească

A fost odată...

Jos în vale la Novaci
Piua lui moş Ion e vraci.
Nu stă locului, de loc
Prin sălbaticul Gilort.

Apa lui se zbate tare
Spumegă de nerăbdare
Şi cu ură răbufneşte...
Roata pivei învârteşte.

Şi vine, vine cu furie
În cupele-i cătrănie
Cu iuţeală o învârteşte
Şi la viaţă o trezeşte.

Badea, harnic pune mâna
Când pe bardă, când pe pene,
Şi tot răscoleşte întruna
Covoraşele oltene.

În coliba cu dichisuri
E mereu cuprins de visuri
Şi priveşte făbricuţa
Cum îi bate dimiuţa.

Alteori intră-n gânduri
Cugetă la ce-o să fie
Şi presimte cu ale simţuri
Cum sfârşitul o să-i vie.

Cu optzeci şi cinci de ierni pe frunte
Mulţi nepoţi şi strănepoate
Lasă-n urmă fapte multe
Pentru ai lui şi mai de toate.

Că ce a fost e amintire
Cu destinu-i trecător
Piua lui rămâne vie
Şi-al lui suflet călător.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!