Luna plină
A furat lumină de la soare.
Globul ei arămiu
imită zeul vieții,
strălucește pe cerul nopții
printre astre,
rotindu-se neobosit
în jurul planetei albastre
în faza ei de lună plină.
Se oferă privirii
în toată splendoarea.
Contururi șterse,
reliefuri nedefinite
îi atenuează paloarea.
Cărări ascunse,
drumuri neumblate,
împodobesc minunea rotundă.
Perdeaua de raze
îmbrățișează discret
întunericul rece al nopții.
Somnul noctambulilor e agitat,
dispare...
Insomniacii își pierd timpul
în dezmăț și în chefuri,
până în zorii albi ai dimineții.
Luna blondă, rotundă,
aruncă spre pământ
priviri curioase,
iscoditoare,
după ce străpunge
cu săgeți ascuțite de aur
pânza veșmântului nopții
căzute în visare.
poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
