Tu, OM (după o idee a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul)

Tu, OM, de vremuri muritor
Şi fără de-ascultare,
Răspunzi în faţa tuturor, de sute de greşale,
Sau cu cât eşti mai iertător, mai bun,
Cu luare-aminte,
Te-apropii fără ca s-o ştii de Cerurile Sfinte.
Că pilda ta o îndrumă spre Iad sau Rai, nu ştii,
Dar pentru ce înfăptuieşti în Ceruri vei plăti.

Să iei aminte cât trăieşti
Ce gânduri ai, ce fapte!
În Ceruri toate le plăteşti... Şi dincolo de moarte,
Dac-ai să treci nespovedit şi plin de răni, creştine,
Degeaba-n lume ai trăit, căci nu ţi se cuvine
Nimic din lutul cel lumesc, doar scrum şi nepăsare,
Căci n-ai cătat să te închini la Sfintele Icoane.
Pierind în neiertarea ta, ucis de valul sorţii,
Îţi plângi păcatele lumeşti
În veşnicia morţii.

Cuvântul tău de va-ntrista
Sau fi-va mângâiere, rodind sămânţa pusă-n el,
Te va-nalţa spre stele,
Sau plin de rod neîmplinit – sămânţa de neghină,
Vei plâge-n Iad, căci osândit vei fi pentru-a ta vină.

Cuvântul tău din zori de zi e leac sau e otravă,
De-aceea nu te osândi,
Mergi iute şi te roagă!
Fii iertător! Fii blând şi bun! Iubeşte adevărul,
Ca Mirele când va veni să nu te-apuce somnul!

Şi fapta ta şi gândul tău, cărări sunt către mâine,
Căci tu eşti haina lui Hristos şi colţul Său de pâine.
Tu ştii ce-n urmă ai sădit, tu ştii ce laşi în urmă,
Tu ştii ce trup ai osândit şi pruncii tăi ce-adună.
Cărarea vieţii tale, tu o-nmiresmezi cu fata,
Să ştii că doar o cale e... Şi-o viaţă ai... şi gata...
Deci, ia aminte cum trăieşti! Cu har şi cu ruşine
Sculptează-ţi paşii tăi lumeşti spre nesfârşitul mâine!

O, OM, ce mari răspunderi ai! Tu ceri neprihănire?!
Iisus prin noi a suferit şi s-a jertfit pe Sine.
Şi cât de mult a suferit! Cu lacrimă de sânge
A plâns spre Cer şi s-a rugat... Şi-a spus sfârşit:
"Ajunge! Iartă-i, căci ei sunt muritori! Nu ştiu ce fac...
Îi iartă! Tu, cel de vremuri iertător,
Bunule, Sfinte Tată!"
Învaţă, Om şi tu să ierţi,
Iubeşte, râzi şi cântă,
Să poţi păşi neprihănit, Înger, în lumea sfântă!
O, om, perpetuum muritor!...
Osană Ţie, Tată! Şi Ţie, Maică Sfântă!
De-om şti să fim mai buni, ori nu,
Tu ruga ne-o ascultă,
Ne-mpodobeşte cu iertări,
Minunea de-a trăi
Să ştim s-o respectăm şi noi, în fiecare zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea, după Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!