Colocviu sentimental

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Acuma chiar două forme au trecut.

Cu ochii morţi şi cu buzele moi.
Abia s-aud cum vorbesc amândoi.

În vechiul parc îngheţat şi tăcut
Doi spectri şi-au amintit de trecut?

"De-al nostru-extaz de demult ţi-aminteşti?"
"Să-mi amintesc acum de ce voieşti?"

"Palpiţi şi-acum la numele meu, tu?
În visul tău mai vezi sufletu-mi?" "Nu!"

"Ah! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
Când ne uneam noi gurile..." "Se poate!"

"Ce-albastru cer era, speranţă mare!"
"Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!

Printre fâneţi bogate-astfel mergeau,
Şi noaptea, doar, auzi ce-şi spuneau.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mircea Demetriade
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!