Urmaşii mei trag linii după mine

Ieri mi-am plimbat copiii cu sania visată,
Şi m-am gândit la mine, cel din copilărie:
Aveam un derdeluş, în loc de inerţie,
Şi legile frecării, din fizică, de tată.

Copiii mei n-au învăţat să-mpingă,
Le place mult mai mult să fie traşi,
Lăsând rugina de la cei doi plaşi
Ca două dungi, pe paşii mei să ningă.

Deşi sunt încă nişte copilaşi,
O bucurie sufletul îmi scurmă,
Căci fiii mei îmi vor călca pe urmă,
Cu două dungi ningând peste doi paşi.