A înnebuni e omenește
Iubito cu ocazia minunii
ți-au înnebunit iar sânii
Și mi-au ars sinapsele
c-au-nnebunit și coapsele
Iadu-mi dă alte imbolduri
c-ai înnebunit din șolduri
Și-mi arată chiar nimicul
c-a înnebunit buricul
Toată ești o nebuneală
când răsai din noapte goală
Că mă-ntreb zău omenește
Dumnezeu nu-nnebunește
Răsturnând tot Universul
îmi înnebunește versul
Și-mi arde pe loc hârtia
când îți fur și-n scris fetia
Și-mi aruncă vai blestemul
c-a înnebunit poemul
Și nu vrea ca să-mi primească
nebunia omenească
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (18 septembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre versuri
- poezii despre sâni
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- poezii despre nebunie
- poezii despre iubire
- poezii despre hârtie
- poezii despre Dumnezeu
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
