Numai ieri

Tremurând de frig
în inima ta ca o cameră goală
îmi aud ecoul atunci când îmi strig iubirea!

Numai tăcerile nu mai au ecou.

Ce grafic absurd are sufletul meu
dacă mă gândesc la tine.
Uneori alunec ca pe pârtie
pe nepăsarea ta.
Ajung undeva jos,
şi încerc să mă agăţ disperată
de struna care urcă.

Ce escaladă banală!

Când gem
în imensul spaţiu al creierului tău
înghesuită de tot felul de informaţii
înţeleg că am prea puţin loc acolo.

Abia după ce îmi aduci sufletul acasă.
Azi.
Realizez ecoul.
Tacerea.
Golurile.
Aglomeraţia.

Pentru că ieri
naivă,
în braţele tale
credeam că Te iubesc!

Eram fericită.
Numai ieri!

Îţi desenez chipul pe oglindă.
Mă văd printre liniile curbate
ale trăsăturilor tale masculine.

Zâmbesc incontrolabil de gol
La gesturile tale comune
şi...
Habar nu am cine eşti!

Poate că nici nu vreau să aflu!

poezie de Anna Panovici
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!