Spovedanie tăcută

după amiază,
ies în parcul din spatele blocului.
aleg banca de lângă plopul
cu trunchiul plin de noduri.

tac prea mult cred.

ziua răsucesc sub tălpi
podeaua casei.
întorc mişcarea între uşi şi ferestre,
până la saturaţie...

aleg cu privirea un tei.
încep spovedania tăcută.

un câine se aşează sub palma mea.
instictiv, îl mângâi.
îi simt trupul răsturnat pe picioarele mele.
adoarme.

nu am uitat hârtiile şi pixul.
refuz să mai pierd "piesele de şah".
din ele creşte poezie.
de câte ori pierd un text,
moare în mine un copil.

scriu...

închei spovedania.

câinele se trezeşte.
se întinde leneş, cască.
rămâne cu spinarea arc sub palma mea.

poezie şi câine somnoros.

râd.

am scris...

poezie de Anne Marie Bejliu (8 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!