Pe-un lemn

Doliu.
În soare sunt umbre ca-n lacrimi
În munţi pâlpâie vântul
a jale,
Iar Omul se lasă-n durere
Pe-un lemn
Pe-un mormânt...

Bucurie.
Miroase a pască şi-a trudă
Prescurile cresc din făină
a veste,
Bătrâna-n urechi obosite
Când taie din coca-nspumată
Îşi numără cald din mătănii
Pe-un deget
În gând...

Jale.
Se aude un cântec de seară
În voci desenate pe genuri
a suflet.
Pe fustele negre de vină
Îşi curg lumânări din durere
Iar feţele prinse-n baticuri
Îşi culcă privirea-n pământ
Cu lacrimi
Arzând...

Revedere.
În grai suferind de Moldovă
Obrajii îşi vând amintirea
A drag.
Un scaun îşi prinde copilul
Şi-i leagănă-n doruri cuvântul
În inimi
Zidind.

Cruce.
Un Om îi cuprinde povara
În lemn lăcrimând a durere,
Divin.
Din trupuri coboară-n uitare
Şi bine, şi suflet, şi pace, şi gând...
Rămân dezgoliţi de iubire
"Umanii" bolnavi de Cuvânt,
Etern
Răstignind.

Acasă.
Din ochi curg răsărit şi apusuri
Iar postul se pierde-n arome
Învins.
O pace se plimbă-n neştire
Prin suflete calm presărând
Vestind din mormânt înviere
Iubire
Vestind...

poezie de Gabriela Chişcari (13 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!