Relativitate...

Pornind din punctul cel mai mic,
Din apa mării ridicând talazuri,
Te superi din totul, zâmbind la nimic
Produci reacţii, bucurii şi uneori necazuri.

Urcând pe culmi deasupra tuturor
Relativă-ţi este stăpânirea absolută,
Scrutezi o clipă zarea şi vezi în viitor
Şi cuprinsă de sfială, tu rămâi tăcută.

Când eşti la înălţimea care sunt şi eu
Pieptul îţi pulsează în ritm vioi.
Îmi spui, sunt fericită şi mereu
Fericiţi aş vrea să fim amândoi.

Dar taci în faţa feluritelor păreri,
Trecând neobservată şi nepăsătoare.
Eşti prea puţin atentă la dureri
De ce? Căci eşti încântătoare.

Filozofând pe teme încă ne găsite
Abstracte uneori dar şi reale
Cuvintele ce par atât de ponosite
Devin deodată ţinte ideale.

Sunt încă mic în faţa ta ca şi a tuturor
Nu pot să cresc, ca fumul de explozii
Şi nu m-aş pierde-n studiul rimelor,
Pentru a nu mă critica rapsozii.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!