Şi eu

nu.
se întâmplă nimic
şi strănutul îşi strânge buzele între două rostiri.
amăgit de un gând,
renunţă la ultima tuşă de culoare aruncată pe pânza albă.
în pumnul gândirii nu e loc de libertate.
te răsuceşti absurd până când sângele îţi umple gura de vid.
murdar vid.
ecoul a murit de mult iar sufletul tace cu părul ars de fluturi.
prea mulţi fluturi au plimbat aripile pe lampa de carte şi filele
s-au crezut pentru o clipă nori.
cer mi-a fost tavanul de o noapte.
am uitat să mai cresc atât cât fulgerul ideilor au născut un poem.
l-am scris undeva, în memoria umplută de câlţii dezamăgirilor.
mă mai nasc dimineaţa. mă mai nasc.
niciodată nu se repetă plânsul.
doar râsul lumii, hohotul ei de satisfacţie. atât.
îl aud mereu de patruzecişidoideani
cum îmi toarnă fierea promisiunilor de viaţă.
mai aştept un hohot.
voi termina ultimul tablou în care,
geometriile se bat cap în cap.
groteşti chipuri răsucite-n culori se ceartă,
mărturisindu-şi ura absolută...
altă păcăleală a dreptăţii vieţii şi a morţii
într-o zi nu mă voi trezi.
voi refuza ridicarea pleoapelor.
cerul îmi va mulţumi.
şi eu.

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!