Vânt de uscat

Adâncul acesta era numai al meu,
acoperit cu trupul meu, carapace goală
scrijelită de stânci şi de corali adormiţi,
obosit de înotul copiilor de rândunici
şi de plutirea corăbiilor,
camuflat cu nisip.
Cineva l-a tulburat şi a trebuit să-l împart.
În adâncul acesta plin de cicatrici
asemenea cheului cu dane
împrejurul cărora
curentul rece umblă predestinat,
nu se distinge nimic,
zorile şi apusul îi hrănesc iluziile,
nimic nu poate privi prin apa închisă în afara ei
şi totuşi, adâncul acesta, care era numai al meu,
l-am împărţit.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!