Pasărea

Un pumn de suflet veşnic în alertă
Ce-şi duce viaţa-n mare de azur...
De-abia o vezi, pe cer, un fir de pată, un contur;
E mică, un colibri, un porumbel, e o egretă.

Fără de ea, ne-am invada d-insecte,
Natura mut-ar fi şi oameni surzi...
Este măiastra, e fazan, de paradis, sunt sturzi...
Ea ne-a învăţat cum să zburăm, să-naripăm proiecte.

Înaltu-i imităm, n-avem planaj,
Nici cântul nu-i avem, nici pana liră.
În fiecare tril, cum trubadur, iubiri răsfiră...
Elanul inimii ne-a învăţat, ni-l face ampenaj.

Aspiră veşnic la mai sus sau e o oară,
E-n anual alai de nuntă, face pui,
Împarte ou şi cântec, fără bani şi orişicui...
Ea doar iubeşte-n zbor, de vis ne e, ne e comoară.

Să avem pasărea model de existenţă,
S-o facem simbolul de vis, de reuşită,
S-o venerăm că-i suntem parteneri şi-o avem iubită...
E-o binefacere divină! Să-i girăm perpetuă prezenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!