Pentru unii, fericirea e o senzaţie atât de neobişnuită, încât, în clipa când ajung s-o cunoască se neliniştesc; noua lor stare îi pune pe gânduri; nimic ase...

Pentru unii, fericirea e o senzaţie atât de neobişnuită, încât, în clipa când ajung s-o cunoască se neliniştesc; noua lor stare îi pune pe gânduri; nimic asemănător în trecutul lor: e prima oară când părăsesc confortul nenorocirii. O lumină neaşteptată îi face să tremure, ca şi cum sori le-ar străluci pe degete – să lumineze raiuri fărâmiţate. De ce această fericire, de la care-şi aşteaptă izbăvirea, ia o asemenea înfăţişare? Ce-i de făcut? Poate nici nu le aparţine, poate a dat peste ei din greşeală. Descumpăniţi şi fascinaţi deopotrivă, încearcă s-o asimileze, s-o posede, dacă se poate pe veci. Dar sunt atât de puţin pregătiţi pentru fericire, încât, ca să se bucure de ea, sunt siliţi s-o grefeze pe vechile lor spaime.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Deşeuri de tristeţe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!