În cimitire dorm strămoşii...

În cimitire dorm strămoşii
Feriţi de stihii şi de veac...
Doar, rareori, aud cocoşii
Vestind pământul că-i sărac.

Strămoşii dorm în lutul jilav,
Feriţi de vânturi şi de ploi
Şi neatinşi de veacul schilav –
Ce ne zdrobeşte-ncet, pe noi.

Strămoşii noştri dorm pe perne
Din rădăcini ce cresc din ei...
Nu ştiu că-n lume se aşterne
Nemernicia – cu temei.

Ei aveau viaţa liniştită
Şi răul – îl ţineau de rău...
Noi, ducem viaţă rătăcită
Pe căi ce duc direct spre hău.

Strămoşii trăiau pentru glie,
Şi liniştiţi plecau în ea...
Viaţa noastră-i băşcălie,
Facil trăită-n zeflemea.

Bătrânii noştri n-aveau vise
De îmbuibare şi venin...
Purtau, în capetele ninse,
Sămânţă pură de creştin.

Cu glasul plin de-nţelepciune
Poveşti rosteau, din tată-n fiu...
Noi, avem suflet de tăciune –
Secat de taine – şi pustiu.

Noi suntem suflet de neghină
–Ei aveau suflete de grâu –
Şi vieţile ni se închină
La lăcomie şi desfrâu.

Dormiţi, strămoşi, în lutul jilav,
Cu voi, s-a dus ce-a fost curat...
Căci, veacul nostru, este schilav,
Plin de mocirlă şi păcat.

... În cimitire dorm strămoşii,
Feriţi de stihii şi de veac...
Poate că nici n-aud cocoşii,
Vestind că suntem fără leac...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!