Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Serie

George Călinescu

Nova mihi apparuit Beatrix - I

Cum ea păși tăcută pe drumurile serii
țipând fâlfâitoare spre alba arătare
se ridicară pasări din patru părți de zare
într-un vârtej de slavă, ca frunzele puzderii.

Și chiparoșii negri și frasinii eterici
și ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă
se-aprinseră în creștet ca solzii de aramă
când plouă cu lumini pe turle de biserici.

Ca un arhanghel falnic strălucitor la față
ce pâlpâe 'ntre noapte și între dimineață
înveșmântat în aripi de fulgere și pară,

oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.

sonet de din Universul literar, Anul XLII, No. 51 (19 decembrie 1926)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent - Cronicarii" de George Călinescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -40.01- 28.99 lei.
George Călinescu

Nova mihi apparuit Beatrix - II

Visând șezui la marginea pădurii
cu inima de-a Ei dorință plină
deși cu spaimă c-ar putea să vină
cătam pe cer, încrezător, augurii.

Deodată luna ochilor fu lipsă:
rotindu-se pe negurile goale
se mistui în roșii rotocoale
ca-ntr-o apocaliptică eclipsă.

Izbindu-se aripi nemăsurate
se-ntinseră pe pasări nevăzute
și se sbătură-n jurul meu ca sute
de duhuri ale serii turburate.

Pădurea auzii cum se frământă
bătută de-o lăuntrică furtună
cum fundurile nepătrunse tună
iar ierburile șueră și cântă.

Însuflețite, trunchiurile grele
părură că se smulg din rădăcini
și se târăsc troznind prin mărăcini,
să 'năbușească duhurile rele.

Tăcând apoi și foșnete și plângeri
se poleiră culmile cețoase
și-n sunete de trâmbiți glorioase
prin rariști se iviră oști de îngeri.

Și-am tremurat știind c-o să apară albă
mi-am strâns la piept mai arzătoare rana
priviam la cer și adorând: Osana
strigam spre-a constelațiilor salbă.

poezie de din Universul literar, Anul XLII, No. 51 (19 decembrie 1926)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook