zgarcenie

Bogăţie, zgârcenie şi dărnicie

Adună cât poţi că poate
Dăinuie-un pic după moarte,
Numai ia aminte bine:
Nu dăinuie pentru tine!
Doar ce dai altuia, frate,
Dăinuie-n Eternitate!

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite
Adăugat de Doru Bartos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat să fiu deştept
Pentru-o zi ori pentru-o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.

Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat să fiu deştept
Pentru-o zi ori pentru-o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.

Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.

poezie celebră de Nicolae Labiş din volumul: Lupta cu inerţia (1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântare

Ce puţine sunt ale noastre din noi
şi cât de puţină de murdărie, dezesperanţa, Doamne,
este în noroi
şi câtă de zgârcenie de alb se află
în fulgul de zăpadă
şi ce puţină piele şi înfrigurată
ai pus
pe trupul plin de răni,
pe carnea vie a existenţei mele.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 4

De ce-ai cărat, risipitoare undă,
O moştenire-a frumuseţii-n spate?
Când a naturii lege se afundă
În inimi dezgolite şi curate:
De ce-abuzezi, zgârcenie nebună,
De bogaţia ce n-ai dat-o încă?
De ce, zaraf netrebnic, cânţi în strună
Esenţelor ce-n moarte se aruncă?
Purta-vei singur sufletul şi fala
Şi-ţi vei minţi încântătorul sine:
Atunci când firea-ţi va chema răceala
Cum vei răspunde... dur sau cu ruşine?
Cu tine, frumuseţea-ţi, îngropată
Să fie-ar trebui ca niciodată.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârciogii

Pe cruntă exploatare şi zgârcenie
azi unii îşi clădesc înavuţirea;
îşi poartă ca stindard doar nesimţirea,
iar tinerii ne pleacă în bejenie.

În conştiinţă nu au *ăţenie
şi nici n-au auzit de bunul simţ,
cuvântul le este fierăstrău cu zimţ,
în viaţă nu au clipă de sfinţenie.

Raptul e ţelul lor de căpetenie,
ca hârciogii-şi cară-n galerii
multele nemeritate avuţii.

Omule de rând tu trebuie să ştii
că nu le pare viaţa prea uşoară,
când lasă tot... şi trebuie să moară!

sonet de Ioan Friciu (29 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prelungire

o prelungire înapoia frunzelor
îmi aruncă gleznele dincolo de sfera mea încremenită
într-un spaţiu liber
unde învăţăturile zeilor nu există
viaţa nu aleargă
greşeli
păcat
zgârcenie
prostie
toate-s rămase înfipte-n lut
visul se decolorează golindu-se de sens
din inima mea despicată curg toate stelele şi luna îngheţată
unu şi cu unu nu mai fac doi
vederea are alt înţeles de nu te mai clatină
pe dinăuntru niciun ţipăt
nici frunze crescute-n stomac
şi de la mare distanţă sunt punctul
ce tace şi nu se mai zbate

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XX

Mai bună vrere-a-nvins pe cea săracă,
deci nesătul de ap-al meu burete
l-am scos, spre-a-i fi pe plac, fără să-mi placă.

Şi-aşa plecai şi-a lungul stâncii dete
Virg'il prin locul liber, prin strâmtură,
cum mergi pe-un zid, lipit de parapete,

căci neamul cui cu strop de strop îi cură
prin ochi un rău ce-ntreaga lume-o-mbată
sta-n partea dreapt-aproape-n surpătură.

Lupoaică veche, fire-ai blăstămată!,
cât toate alte bestii-ai prăzi mai bune,
căci foamea ta e-n veci nesăturată!

O, cer, de-a cărui roţi ne place-a spune
că pot să schimbe-orice-omenească stare,
când va veni şi-acel ce-o va răpune?

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!