vrajitorul din oz

Vrăjitorul cuvintelor

Eu sunt vrăjitorul cuvintelor,
cel care framânta silabele cu sângele lui.

Eu sunt vrăjitorul luminii,
cel care închide întunericul
în sâmburi de cireşe amare,
cel care adună ploile
în matca râurilor,
cel care seaca izvoarele lacrimilor
cu sărutări de soare.

Eu sunt vrăjitorul
care face cuvintele să cânte
sub frunţi înnegurate...

Te aştept pe tine,
un menestrel de sub vechiul turn,
o umbră care se furişează pe lângă ziduri
căutând un om...

[...] Citeşte tot

poezie de Lelia Mossora (14 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia din care se nasc "frumuseti si preturi noi"se consuma in creuzetul mirific al trairilor poetice si muzicalitatii ancestrale, devenind [...] | Citeşte tot comentariul

Dacă ai descoperit spiritul rău, descoperă şi vrăjitorul.

proverbe congoleze
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitorul care scoate dintr-un cărbune mort, stins, o piatră preţioasă, e un înţelept. Şi cei care fac cultura lumii sunt înţelepţi. Din păcate, cei care iau în mână o carte, nu se gândesc la munca meşterului.

Tudor Muşatescu în revista Teatrul (1970)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitorul din Oz către politicianul român (Ponta, Antonescu, Zgonea...)

Mai pe faţă, mai pe şleau,
Dar, desigur, contra cost,
Creier nu pot să îţi dau,
Dar de-o diplomă-ţi fac rost!

epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să-ţi dau creier, dar pot să-ţi ofer o diplomă.

Lyman Frank Baum, Vrăjitorul din Oz, 1900

În fiecare pasăre dormea un munte...

În fiecare pasăre dormea un munte.
Din fiecare mână şarpele sfânt
mânca sare. Şi-n fiecare uliţă din port
un bătrân episcop punea-ntrebări unui copac.
Gol, goluţ era vinul şi aproape de fluviu,
jelite, savanele dispărute
din timpul când întâlniseră zăpada.
Nu era pic de foc, şi vrăjitorul
şi-a luat nevastă, -atunci, oraşu-n flăcări.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pierdută

Un fir de graţie este tors şi ţesat,
Binecuvântat fie el,
În lumina frumuseţii străluceşte,
Acolo e secretul puterii lui, al gloriei şi exaltării,
Tandreţea iubirii, deci, să lăudăm inefabilul,
Mormăia serjantul în somn, DREPŢI, se auzi
În liniştea cazărmii, vrăjitorul se ridică în coate,
Inima i se trezi, păcatul îi apăsa greu inima,
Încercă să-şi îngroape faţa în pernă, de ruşine,
În ochii lui se zărea o lumină arzătoare,
Duhurile rele, se foiau prin copacii Parcului Copoului,
DREPŢI, se auzi din nou strigătul,,
Străjerul nopţii îşi desfăcu aripile întunericului,
Leii şi vulturii se adăposteau sub aripile lui,
Cartea pe care o citeam la lumina lanternei
Îmi fu smulsă de serjant, am rămas singur,
jefuit de unicul bun, neconsolat nici astăzi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îi trecea cuiva prin minte vreun gând bun, în oglindă se arăta un rânjet, aşa că desigur vrăjitorul se bucura de născocirea lui. Toţi cei care umblau la şcoala lui de vrăjitorie – fiindcă trebuie să ştiţi că avea o şcoală de vrăjitorie – spuneau în toate părţile că s-a săvârşit o minune; ziceau că abia acuma se putea vedea cum arată într-adevăr lumea şi oamenii. Umblau în toate părţile cu oglinda şi în curând n-a mai rămas nici o ţară şi nici un om pe care să nu-i fi schimonosit oglinda aceea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Şi ar fi voit şi ei să aibă un copilaş, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta şi în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, aşi! parcă întâlnea tot surzi şi muţi. Nimeni nu ştia să-i înveţe ceva. Mai umblară ei ce umblară şi, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meşter carele închega şi apele. Creştinul se duse şi la dânsul, îi spuse păsul lui şi îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-aşteptă multă rugă şi, după ce se învoiră, îi dete un măr.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrând în camările femeilor, bomboni la fiecare câte ceva din gură, şi pe fiecare le lovi uşor cu toiagul pe spinare, apoi ieşi. Una după alta ele născură până dimineaţă. Când veni împăratul a doua zi şi auzi orăcăitul copiilor de-i împuiase urechile, se luă cu mâinile de păr şi plecă îndată. Când să pâşească pragul porţii de la aceste case, ca să se ducă la palatul lui, vrăjitorul îl atinse şi pe dânsul cu toiagul, şi îndată se pomeni cu câţiva boboci de raţă măcăind după dânsul. Râseră şi împărăteasa şi sfetnicii când văzură pe împăratul cu bobocii după dânsul. Iară el se spăimântă de poznele ce făcuse Ţugulea şi, nemaicutezând să-i mai dea vreo poruncă, hotărî să-i dea fata. După ce se pregătiră tot ce trebuia de drum, Ţugulea luă pe fata împăratului şi porni, petrecându-i împăratul cu toată sila lui, cu trâmbiţe şi cu buciume, cu tobe şi cu surle până afară din cetate. Şi luându-şi ziua bună de la împăratul, Ţugulea îşi cătă de drum, lăsând pe fiecare din megiaşii săi pe la locurile de pe unde îi luase. Mergând el, băgă de seamă că fata împăratului stririlor era tristă.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Cine eşti tu, vânzător de speranţe,
Ce şoapta-şi respiră prin sângele meu?
Eşti suflet-pereche, cu drept de creanţe,
Sau demon ce-şi vinde păcatul cel greu?

Tu, eşti vrăjitorul privirii pierdute,
Uitată de vreme, în goluri de timp,
Îmi scaperi scântei pe tâmplele-abrupte
Şi-mi faci din iubire un alt anotimp?

Felina ce-atacă, mereu la-ntâmplare,
Gustând carnea dulce de-un alb nepătat,
Drumeţul ce-oferă, zâmbind, la plecare,
Sărutu-i şi-o floare, c-un gest elegant?

Năluca din noapte, cu buzele-i calde,
Şi-atingeri divine'ntr-un joc voluptos,
Ce-mi mângaie cerul, nădejdilor moarte,
Şi-mi toarnă în suflet iubirea-i prinos?

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!