vindecatorul ruben

Una dintre primele etape ale procesului de vindecare este aceea de a aduce pacientul în stare de armonie cu vindecătorul.

Alexandra Moşneaga în Vindecarea psi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Pletele tale de salcie
îmi mângâie apa
lacul din ochi
zâmbetul tău
soare de mai
îmi împletesc din razele lui
culcuşul
să stau in el
şi să stai.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivirea

Atins de secure
Trunchiul verde nu mai fu în stare să
Ţină seva
Rouă pe mere
Cutremur
Cojile sar, frunzele mor
Dar nu acum –
Decade pot număra degete de copil
Mlădiţă era când l-am plantat...
Nu ştiam că se potriveşte atât de bine
Braţelor tale întinse.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

întretimp

Folosesc chibrite
ca să mă agăţ de speranţe abrupte
s-aprind flăcări negre
mari macină-n ele morile
scântei negre
pe beţele de chibrit
curg
pe stânca de sus şi în far
ce luminează negru noaptea.
Din când în când
Toată arde, toată...
Oportuniştii zori
răsar

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii

Grâul e-n floare
Macii
Se chinuiau să îl ţină-n picioare
Gemeau
Trăgeau de umeri
Mustăţile din spic
Înc-un pic
Înc-un pic.

Şi n-au crezut strămoşii
Cum nu credeţi nici voi
Dar truda lor se vede şi astăzi printre noi
Macii sunt roşii!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Ai vorbit vreodată înainte de clipa aceea in care ai spus prima vorbă?
Oare din ce eşti alcătuită tăcere
dacă nu din vorbele gândurilor
conversând fără să spună nimic...
Cât de gălăgioasă poţi fi!
Pardoxal,
când mă gândesc la tine
te văd cu păr lung...
Cine-a'ndrăznit să te rostească altfel?
Să te schimonosească
De fiecare dată când te cheamă.
Plăcută eşti imenso
Dar pleacă,
Te rog, pleacă!
Lasă-mi doar zgomotul
Ce ţi-l fac paşii.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Coboară peste genele mele închise, coboară peste lume şi sate
Prin vreme şi flori, pe nori şi terase
Se împleteşte’ntruna, se coase.
Fără ace şi lână şi fire, fără mâini şi degete dibace
Fără de sunet coboară’n uimire...
În suflete triste ca vatra prea rece,
Coboară mereu către seară şi trece...
Liniştită cu mantia târâş
Peste lună
Îşi adună în poală nebună,
Mătănii de stele
Cu degete lungi le numără-ntruna
Coborâta, liniştita, ocrotitoarea noapte
Nebuna.
Şi-a făcut obiceiul încrustat pe călcâie
Să se-ntoarcă în fiece seară
Ca o îndrăgostită-n amurg,
Ca un soldat inflăcărat prin iubirea de ţară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

replica

Ai făcut altar din două lemne şi-ai legat iar cerul de pământ
Te-ai făcut o punte peste stele, legământ semnat în sânge sfânt.
A tremurat pământul de groaza poverii ce-o purtai pe umeri goi
Judecătorul şi-a rostit osânda. Te-a legat de moarte cu un cui;
Iubind, spre răsărit Tu ai întins o mână
Iar cealaltă s-a încleştat de-apus
Coroană de sârmă înghimpată, ca gard peste frunte ţi-au pus.
Le-a fost frică de ce era după
Si dop de piatra la gură au adus
Cuvintele şi-au revărsat ecoul
Dând piatra in lături
Fără vorbă
Ai spus mai mult decât tot ce s-a spus.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţăndările

Mi-ai zis să nu spun nimic
şi-am înghesuit cuvintele tale în mine
îndesând deasupra lor dopul.
În agonie am ţipat către tine zile întregi
simţind că mă sufoc…
dar m-ai lăsat să hoinăresc sub nemilosul soare
şi ai tăcut.
Ai fugit de mine şi te’ai ascuns;
m-am clătinat ca un om beat,
m-am agitat,
am combinat ceea ce ai pus în mine
cu tot ce am putut stoarce minţii mele,
şi când mi-am încătuşat tâmplele în palme ca să mă odihnesc
m-ai luat şi m-ai trântit de pământ
de mi-a sărit dopul;
şi vasul de lut s-a făcut ţăndări.
Durerea din urmă a fost incomparabilă, dar…
Cum altfel ai fi putut scoate afară comoara pe care ai ascuns-o înlăuntru?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei trei Magi de la Răsărit

– Eu aduc tămâie. Numele meu e Gaspar.
Am devenit înţelept urmând Steaua Divină.
Declar: iubirea-i imensă, viaţa – un frumos dar.
Dumnezeu există. Din beznă-a făcut lumină.

– Eu sunt Melchior. Aduc mir parfumat.
Dumnezeu există. E lumina care-învie-n zori.
Din noroi răsar cele mai mai frumoase flori.
Întotdeauna-n plăceri tristeţea-şi face pat.

– Eu sunt Baltazar. Aduc giuvaiere-n dar.
Vă asigur că Dumnezeu există.
Ştiu asta de la raza sfântă şi plină de har
Strălucind pe crucea Morţii, într-o zi tristă.

–Baltazar, Melchior, Gaspar, ssst, linişte deplină:
Iubirea triumfă în veselia dimineţii.
Isus renaşte şi din haos face lumină.
El poartă pe frunte coroana Vieţii.

poezie clasică de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!