valorifica

Nu vrei să vezi

tu nu vrei să vezi
înlăuntrul tău este zidit altceva
la temelie cu alte valori
ce-şi valorifică trecutul-n fiecare prezent
nu poţi decât să depăşeşti limitele
care se luptă pe metereze
să deschidă porţi şi unde nu sunt

împingi moartea ce niciodată nu se predă
dincolo de bariera ei activă
atât de statică

se stinge fără stăpân lumina
nu şi cine o produce

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SPRE APOGEU...

Nu-ţi lăsa în suflet mucegai,
Nici păianjeni de tot felul,
Valorifică tot ce ai,
Atingându-ţi astfel ţelul.

Stăruitor continuă în luptă,
Obstacolele să le ignori,
Orice greutăţi tu le înfruntă,
Cu cer senin fără de nori.

N-am vrut să stau mai liniştit,
În râul vieţii eu m-am avântat,
Orice obstacol am întâlnit,
L-am trecut, în urmă l-am lăsat.

Privesc senin în amintire,
Fără să-mi reproşez ceva,
Mă cuprinde sfânta liniştire,
Care este viaţa mea.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ikigai

Japonezii, secretul vieţii lungi şi fericite l-au descoperit
Şi media de viaţă de 80 de ani, au depăşit.
Ikigai se traduce prin raţiunea de a fi,
Prin motivaţia de dimineaţă, de a te trezi.
Ikigai-ul să-ţi găseşti, poate fi un proces îndelungat,
Dar odată ce l-ai aflat, mai multe lucruri în viaţa ta ai combinat.
Ce iubeşti mai mult în viaţă, pasiunea şi misiunea de urmat,
La ce te pricepi mai bine, pasiunea şi profesia de manifestat,
Pentru ce poţi fi recompensat, profesia şi vocaţia de exercitat
Şi ce nevoi ale lumii, prin pasiune şi vocaţie ai de onorat.
Adaugă la toate acestea, bucuria realizării lucrurilor mărunte asupra cărora te-ai aplecat,
Cu atenţia concentrată asupra momentului "Acum", neîncetat.
Ikigai, filizofia japoneză de viaţă o poţi şi tu descoperi şi aplica,
Pentru o trăi fericit şi întreg potenţialul tău, a-l valorifica.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii se miră surprinşi

Suntem ca două fructe galbene, coapte-n miros,
prin coaje pătrunde lumina în miez,
este o sevă care ne îndulceşte dragostea,
curge subţire către izvoarele ei fermecate
şi ce frumoşi devenim când ne dezbrăcăm
de patimile zdenţuite ale lumii.

Ne întrebăm în fiecare zi ce suflete avem
şi de ce le cultivăm în acest trup docil stricăciunii
ce-şi pierde echilibrul dat la început
fără putinţa de o reglare statornică.

ochii se miră surprinşi,
adoptă întâmplările ce-i înspăimântă
cu imprevizbile lacrimi amare,
cunoştiinţele oamenilor îi lasă pradă neştiinţei
şi tot ce ştiu nu se poate valorifica,
rămân ca nişte ustensile nefolosite.

Trăim cu gândul şi seperanţa agăţate de himere

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!