vânăt

Lupul vânăt

Sunt vânăt lup, în carnea-ţi fremătândă
Ce şi-ar înfige colţul până-n os
Dar n-am găsit vreun Iuda să te vândă
Şi-agonizez în nări cu-al tău miros.

Sub spasmul aşteptării furibunde
De foame m-am tăiat c-un ciob de ger
Şi-n sângerări de pătimiri afunde,
Din rana iernii mele, dârz te cer.

Urmând chemarea clipelor stinghere
Rostogolite-n zarea lui Apus,
Răspunde simulând, ca o părere
Ecoul surd al sfinţilor de Sus.

În crucea veşniciei stând la pândă
Sunt vânăt lup, în carnea-ţi fremătândă.

sonet de Ionel Adrian Gugea (7 iunie 2019)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul de la moară

Albise brusc! Morile de moarte
învârteau mormintele goale
Vânăt!
Vânăt deget rupt în ochiul alb
ce leagă privirea de vedere
Se pregătea să moară.
Morarul striga
Striga... La revedere!
când noi reînviaţi stăteam la rând
şi unul către altul
măcinaţi
strigam cu bucurie şi durere
Pe curând!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul vânăt

ieri mai creşteau doi copaci pe pământ
culegând roua ierbii cu mâna
dimineaţa se roteau dinspre vânt
răscolind cu genunchii ţărâna
azi au trupuri sfărmate de piatră
şi păsări au scorbura arsă
duc în palme cenuşa din vatră
în pădurea fără de casă
mâine vor creşte în alt anotimp
la un capăt de nor purpuriu
noaptea e umbra pădurii pe câmp
cerul vânăt de toamnă târziu

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul vânăt e gonit de vânt

Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc
La femei şi votcă dam năvală
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul
Ca uitând întregul tău trecut
Tu să nu mai poţi pleca la altul.

Tu – mers gingaş, tu - surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să fie.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Serghei Esenin (1923)
Adăugat de Alexandru Stefanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Nu regret, nu mă jelesc, nu strig" in opinia mea este una dintre cele mai frumoase poezii scrise vreodata.Iar "Focul [...] | Citeşte tot comentariul

La nordul iubirii

Iată mâinile: dogoresc
fruntea: cer vânăt de tunete
iată parcul: nimeni
iarba e umedă ca o inviaţie la nemurire
iată-mă: te astept
când vei veni?

când?

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul

Pe deasupra ierbii plutea
Iar copacii se închideau în scorburi ochioase
Cerbii
Îşi duceau pereţii în coarne
Prin poieni
Luminoase.
Stea cu stea vâna trecutul.
Ce vânăt lumina-şi vâna!
Din sânge un râset se prindea printre oase.
Rânjea şi plângea
Sfârşind începutul.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce Homo

Natura-şi plânge fiul înfăşurat în ceaţă
şi copleşit de apa ce-n abundenţă cade.

Satan picta momentul cu demoni de cenuşă,
urnind spre răsărituri albastrele arcade
sub care omul vânăt ardea-n pământ de ceară
şi-n neputinţă - floarea ce zace în pustiu.

Când orice dimineaţă se-ndreaptă către noapte,
arunc spre cer obida: eu când n-o să mai fiu...?

poezie de Ionuţ Popa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că nu ştiu a vă primi
cu plâns rece
faţă gri
cu machiaj
şi anturaj
de cer vânăt
plumburiu...
scuzaţi doamnă
că nu ştiu
şi nu pot
ca să mă port
cum mi se cere
când tu speri
la revedere...
Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că mă port
ca un hapsân

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe frontul de est

Furia sinistră a maselor de oameni
Este-asemeni orgiei sălbatice a furtunii de iarnă,
Valul vânăt al bătăliei,
Stele fără frunze.

Cu sprâncene sparte şi cu braţe de-argint
Noaptea salută soldaţii muribunzi.
La umbra carbonizatului copac al toamnei
Suspină suflete măcelărite.

Un deşert ghimpos înconjoară oraşul.
Luna vânează femei speriate
Pe scări însângerate.
Lupi fioroşi a pătrund prin uşa spartă.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuminţenia muntelui

Spre gol alpin îşi duc domol
Turme de oi străvechiul port.
Sunt scorobeţi pe Sohodol,
Sunt scorobeţi şi pe Gilort.

În soare, râul muscăreşte,
Sclipind pe pietre solzii reci;
Moşdreanu-ar prinde şi el peşte,
Iar tisa magică-n poteci.

Te înfăşoară cu-o hlamidă
De murmur vânăt, de Parâng;
Ca faraonu-n piramidă,
Întâi se zbate ochiul stâng.

Şi hieroglifele-ţi din sânge
Deodată le pricepi, mirat
Şi, fericită, bolta plânge
Ca o gravidă:"A mişcat!".

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!