umbrit

Rondelul rozelor de azi şi de ieri

Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum,
Aş vrea obştescul adăpost
Să-mi fie la un colţ de drum.

Ştiu al vieţii mele rost
Simţirea din al lor parfum,
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum.

Oricui va spune pe de rost
Că nu-mi vrui soarta nicidecum
Născut în ceasul cel mai prost...
Dar am trăit, nu prea ştiu cum,
Umbrit de rozele ce-au fost.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii sunt înţelepţi. Ei se furişează într-un colţ umbrit pentru a-şi linge rănile şi nu revin în lume decât după ce sunt iarăşi întregi.

citat clasic din Agatha Christie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepitaf

Sub licărirea unui sfeşnic
Umbrit de florile din vas,
Din cel ce odihneşte veşnic
Doar spiritul a mai rămas!

epitaf epigramatic de Nelu Ionescu-Quintus din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul este în aceste vremuri atât de umbrit şi minciuna atât de răspândită, încât adevărul nu poate fi recunoscut dacă acesta nu este iubit.

citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către mama

(o dedic mamei şi tuturor mamelor plecate prea devreme)

maică, iartă-mi plânsul schimbat în viori
acolo înlăuntru tu încă pulsezi
de sus rotogoale de ciori
mă caută acum când ştiu tu visezi
rămas-am acelaşi în trup de copil
te caut şi viaţa mi-e o întrebare
gândul umbrit şi umil
aşează la căpătâiu-ţi o rază de soare

poezie de Teodor Dume din Strigăt din copilărie (1994)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune adevărul, dar spune-l pieziş

Spune adevărul, dar spune-l pieziş –
E prea luminos pentru infirma noastră desfătare;
Un succes în Circuitul minciunii,
Adevărul ca o surpriză mare.

Fulgerul, pentru liniştirea copiilor,
Explicat în cuvinte simple, de zi cu zi;
Adevărul trebuie întotdeauna umbrit,
Altminteri oamenii ar orbi.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşmintele raiului

Dacă-aş avea ale raiului împodobite veşminte,
Brodate-n a aurului şi-n a argintului lumină,
Albastrul şi calmul umbrit al acelor veşminte
Ale nopţii şi-ale luminii, jumătate din lumină,
Ţi le-aş aşterne la picioare;
Dar, fiind sărac, am numai visele mele;
Ţi-am aşternut visele la picioare;
Umblă cu grijă, calci pe visele mele.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea aceea de demult, care m-a umbrit ca un cort timp de multe după-amiezi, a fost primul fluture pe care l-am îmblânzit şi l-am făcut să zboare pentru mine. De atunci am încălecat mulţi grumaji mătăsoşi şi am simţit fâlfâitul multor pagini desfăcute larg peste lume. Dar în toţi bidiviii înaripaţi l-am căutat pe cel dintâi, pe cel pierdut. Şi am fost uimit să-nţeleg că toate poveştile, sute şi sute, pe care le-am citit mai târziu, romane şi epopee şi legende şi peripeţii, se leagă, prin subţiri şi rezistente fire de mătase, de această primă poveste citită în anii copilăriei.

Mircea Cărtărescu în Care-i faza cu cititul?, A patra inimă (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi vinul ca un frate ţi se închină ţie
Ey, cârciumarule bătrân, îţi place vinul ţie?

De când te-a văzut Îngerul, iubirea nu-i păcat
Mult bine ar trebui să ţi se facă ţie.

Dorurile nescrise nu-mi răspund întrebării
Dacă răspunsul îl ai de ce-ţi mai trebuie ţie?

Greşelile nu atârnă în ziua judecăţii
Strigătele mele multe chinuri ţi-au dat ţie?

Ey, lume împietrită, nu-mi mai asculţi durerea
Aş putea să te mişc cu un "Ah!" strigat ţie.

Ey, gönül! Lângă giuvaerul sabiei lui cad
Să nu crezi că iubita îţi va da apă ţie.

Fuzulî! Frumuseţea tristă ţi-a umbrit chipul
Nici soarele nu-ţi mai poate fi prieten ţie.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!