taranca

De la izvor, ţăranca plecă
Purtând pe umeri urciorul.
În urmă-i, ducându-i dorul,
Izvorul plânse, apoi secă!

catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portarului

Pe jos când a plonjat
Lovind şi o ţărancă,
Se pare, a uitat
Că-i angajat la bancă.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul comunismului tatăl meu a fost declarat chiabur. Tatăl meu a fost primar liberal. Nu aveam decât 16 hectare, ceea ce faţă de adevăraţii chiaburi nu e mare lucru. Nu existau prea mulţi bogaţi. Tata ţăran, mama ţărancă; tata făcuse două clase de gimnaziu, bunica dinspre tata era analfabetă, nu ştia să citească, nu ştia decât banii.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicolae Grigorescu

Românie, eşti bogată,
Ai valori adevărate.
Simboluri care niciodată
Nu vor fi de noi uitate.

Grigorescu ne-a lăsat:
"Car cu boi", "Ţărancă din Muscel"
Şi tot ce a mai pictat
Cu al său frumos penel.

Un pictor mare, renumit,
Operele sunt minuni.
De-o lume-ntreagă iubit
Şi respectat de naţiuni.

S-a stins într-o zi de vară,
Ne-a rămas averea-n spate.
Şi-n calendar rămâne-amară
Data de 21 iulie 1907...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe ar fi de spus despre bunica mea, ţărancă din Gorj, care a umblat toată viaţa cu picioarele goale prin bătătură şi a muncit cum numai ţăranii muncesc la ţară, de când se crapă de ziuă şi până la lăsatul serii, "că, dacă guiţă porcul de foame de dimineaţă, ne râde satul, muică", care ştia istorie şi ne încuia la geografie punându-ne întrebări despre ţări şi capitale, deşi n-a avut timp, în cei 80 de ani cât a trăit, nici măcar să vadă Marea Neagră.

Simona Buşoi în Învaţă de toate, Costumul popular - esenţa vie a sufletului românesc (2011)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul scăpase sus,
Dincolo de cer,
Mai flutura doar un capăt de nor
Care venea până la noi,
Atingea pervazul.

Comunicarea noastră e mai mult prin aer,
Gesturi începute,
Gânduri rostite jumătate în vorbe,
Jumătate în fapte.
Pun mâna streaşină la ochiul tău
Şi-l privesc atent.
Aşa cum ţăranca se uită la un ou,
În zarea uşii
Dacă are bănuţ
Şi e bun de aşezat cu grijă sub cloşcă.

Mă uit în bănuţul pupilei tale
Şi mă găsesc acolo pus sub cloşcă.
Prind aripi şi zbor în vid,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia lui Alexandru Vlahuţă este expresia resemnării caracteristice sufletului românesc - o resemnare potolită, corectă şi demnă, cu care orice raţiune normală şi disciplinată, trebuie să întâmpine un act al fatalităţii. În poezia lui Vlahuţă, admirăm bogăţia variată a unеі vitrine, închinată exclusiv producţiei nationale. Ea tronează în vârful unui car cu fân de curând cosit, însufleţeşte firul de lână pe care îl toarce ţăranca pe prispa casei şi dă glas fluierului, cu care ciobanul îşi adoarme turma cu oi, odată cu asfinţitul soarelui. Poezia lui, pluteşte totdeauna în imediata vecinătate a pământului, nu se ridică niciodată peste nivelul subiectului vizual şi nici nu se aventurează până spre adâncimile fatale de unde sufletul artistului nu se mai întreabă de ce origină este. Ori, marele merit al poetului este tocmai această atitudine, dictată de cea mai perfectă conştiinţă artistică. Alexandru Vlahuţă nu este un poet român, ci un român poet.

Ion Minulescu în revista "Universul Literar", Anul XLI, No. 48, "Un român poet"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannibal Lecter: Ştii cum arăţi în ochii mei cu geanta ta bună şi cu pantofii ieftini? Arăţi ca o ţărancă. O ţărăncuţă cizelată, ambiţioasă şi cu puţin bun-gust. Buna alimentaţie ţi-a mai întărit oasele, dar tu te tragi din nişte sărăntoci, nu-i aşa, agent Starling? Şi accentul acela pe care încerci cu disperare să-l ascunzi: accent pur de Virginia de Vest. Ce este tatăl tău, dragă? Este muncitor în mină? Duhneşte a lampă? Cât de repede te găseau băieţii... toate acele pipăieli obositoare şi transpirate de pe banchetele din spate a maşinilor... în timp ce tu doar puteai să visezi că pleci... oriunde... că ajungi tocmai până la FBI.
Clarice Starling: Puteţi vedea multe lucruri, doctore. Dar sunteţi atât de puternic încât să îndreptăţi această percepţie profundă spre dumneavoastră? Ce spuneţi? De ce nu vă uitaţi la dumneavoastră şi scrieţi pe o foaie ce vedeţi? Sau poate vă este teamă.

replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morţii ei şi cu jurământ ca împăratul, soţul ei, să nu văduvească, ci să ia de soţie pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Şi nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleţ o plânse după înmormântarea ei. Sfatul împărăţiei, ştiind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ţinea de câra împăratului ca să se însoare, şi mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte. Daca văzu şi văzu că scăpare nu este, se lăsă şi el după sfatul mai-marilor împărăţiei. Dete condurul răposatei împărătese şi doi trimişi ai Sfatului împărătesc răzbătu ţări şi cetăţi, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult şi se întoarseră precum se duseră, fără nici o ispravă. Pasămite, condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o ţărancă, ba chiar la nici o roabă. Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A timpului glossă

Trecem peste timp şi timpul ca o pasăre de ceară,
Peste cerul de rugină, liniştit şi trist coboară.
Au înmugurit cocorii la o margine de lume...
Stânci brodate cu lumină cad în dulce plecăciune.
Sângerie, mătăsoasă şi sfielnică chemare
Ca un clopot se aude, ca un vuiet... Ce e oare?!
Se frământă frunza-n ramuri, freamăt, temeri şi nelinişti...
Trec tractoarele să are, ca albinele, pe mirişti.

Trecem peste timp şi timpul, ca o pasăre de ceară,
Grânele înmiresmează... Seva-n noi, de mirt, coboară.
Riduri negre strâng sub streaşini de tăceri, lumina lunii...
În beteală argintie trec călări pajii furtunii.
Totu-i teamă şi tăcere, negura în noi se-ascunde
Şi în noapte (ori îmi pare?!), tunetul prelung se-aude.
Cad dantelele de valuri - dansuri ca un plâns de prunc...
Paparude de lumină rod bogat din cer aduc.

Peste cerul de lumină liniştit şi trist coboară,
Ca un cânt, o voce lină, din corabia de ceară.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!