stramuta

Lumea nu are vârstă. Omenirea se strămută, atât.

Arthur Rimbaud în Un răstimp în infern (aprilie 1873)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cu orice transplant
se strămută şi ţăndări
din donator

haiku de Mario Benedetti din volumul de versuri Ungherul cu haikuuri (Rincón de Haikus) (1999), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te urmăreşte nenorocul, e că îţi lipseşte ceva; bagă de seamă ce, şi studiază jocul voinţelor vecine, pentru a-ţi strămuta cu uşurinţă sfera dincolo de hotarele nenorocului.

citat celebru din Charles Baudelaire
Adăugat de Iuliana B.
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit, în rândul lumii

Străvechiul obicei de-a emigra
De secole strămută omenirea;
Par şi românii a se integra –
De trei decenii, asta li-e menirea!

epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica mă face să uit de mine însumi, de adevărata mea situaţie; ea mă strămută în altă lume, care în orice caz nu este lumea mea. Sub influenţa muzicii mi se pare că simt ceea ce de fapt nu simt, că înţeleg ceea ce nu înţeleg, că pot face ceea ce nu pot să fac.

Lev Tolstoi în Sonata Kreutzer (1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halou

visul meu
e un cărbune ce învăluie-n fum
toamna poleită şi vie
răstoarnă clepsidre în bucle de somn
devorează secunde, minute şi
nopţi adâncite în vecie

visul meu e
un cal ce nechează desfrunziri ruginii
îşi scutură coama de galben de lună
loveşte cu sete din copite de stele
şi somnul frământă
şi gândul strămută
şi zvârcoliri de mări te cuprind

visul meu te înghite
şi nu mai ştii de ce noaptea
o sete nebună te mută din tine
aici
unde golul te strigă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde Universul aşterne Eternitatea

Când iubirea e poezie,
se strămută clipele
unde locuiesc toate visele
catifelate şi curate
de orice impurităţi acumulate...
Când iubirea e poezie,
se parfumează sensurile,
se anemiază trecerile
de la un surâs la o căutare
de caldă senzualitate aninătoare...
Când poezia e strălucirea privirii
din ochii iubirii,
nu se zăboveşte a aştepta sărutări
ci cu ardoare se-nlesnesc
dominantele întâlniri peste mări
ale inimilor în extaz,
acolo unde, pe-un albastru talaz,
Universul aşterne Eternitatea.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este un vis omenesc sau o iluzie. Credinţa este lucrarea lui Dumnezeu în noi. Ea ne strămută în lumea divină pentru renaşterea noastră în Dumnezeu. Ea îl omoară pe vechiul Adam din noi şi ne face o făptură nouă, ne recreează inima, curajul, înţelegerea şi toate celelalte faţete ale personalităţii. Credinţa vine prin lucrarea Duhului Sfânt. Ea implică o putere de viaţă care ne împinge irezistibil spre bine. Credinţa nu întreabă care sunt faptele bune ce trebuiesc făcute, ci trece la înfăptuirea lor fără nici un fel de întrebare.

citat clasic din Martin Luther
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inversiunea valorilor

În valorile recente s-a produs răscoală,
Cică omul în prezent, poate făr' de şcoală.
Astfel, contracepţia-i luată
Şi concepţia alungată.
Banii sunt pe primul loc,
De eşti doct sau dobitoc.
În iubire nu se crede,
Ci în nunta cu mult verde.
Scrisul şi cuvântul dat
Este lesne aruncat.
Cine virgula o mută
Şi pământul îl strămută,
Este folosit cu spor
Şi nu este infractor.
Forma fizicului lat
Şi a capului pătrat
E valoare intrinsecă
Astăzi, intr-o bibliotecă.
Se rostesc cuvinte mari
De copii şi de şpăgari

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (24 iunie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria naturaleţii

Sprijinind pereţii zilei cu dezbrăcarea de distanţe, fotografiam ecoul.
Ce captură de viu şi de taină!
Am întors capul dinspre odinioară înspre prezentul clipelor.
Însetată de icoane, am sorbit aerul cald, fierbinte al casei.
Mă racordam euforic la rodia gândurilor.
Beam din vinul carmin al sufletului ca din fântâna
în care se strămută galeş veacurile.
Şi parcă ţineam în palme soarele şi luna,
aşa cum îşi leagănă doica puiul flămând de laptele vieţii.
Ora trimitea săgeţi şi cu o simplă privire lipită de străfunduri.
Îmbătată de dorul eternităţii,
citeam în ochii ei aprinşi, lumânăratici:
,, Ascultă glasul fără de glas!
Circulă pe partea carosabilă a memoriei! Circulă pe viteza serafimilor!
Din tine îşi beau bucuria şi aleanul.
Transportă lumina.
Sculptăm împreună istoria naturaleţii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!