stânjeni

Impas

O pâclă fină de alb pur
Am peste sufletul în ceaţă;
Încerc, cu diamantul dur,
S-o tai, să mă agăţ d-o aţă.

Am gândul pânză de păiânjeni,
Sunt prins, lipit, în labirint;
Idei îmi zbat, înalt cât stânjeni,
N-am raţiune, sunt instinct.

Am corpul legii gravităţii;
Nu-l mai desprind, e-o supernovă...
Din simbol al eternităţii
Sunt o mocirlă, o mangrovă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu prin timpul meu arar trecând

şi timpul şi-ntinde trupu-n
cenuşa de doi stânjeni
îndoliază azi şi zboară
văzul meu cărunt
şi vălul roz pictat cu tuberoze
ţi-e luat de vânt, iubito
mă pradă lupii veniţi
tocmai din ostrovul Miklosich
şi urlă doar pustiu-n
cătunul singurului gând
doar două insule de jad
mă urmăresc agonizând
sunt ochii tăi de umbre,
cu furci şi pânze de păianjeni.
'năuntru simfonia oaselor
şi-al lumii ospăţ de rând
în depărtări,
sinapse mai troznesc,
mor caii nechezând
în urma noastră,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săracă fără tine

Orele par să fie eterne...
în spatele geamului închis,
tăcerea şi noaptea aşterne
visuri de-o zi pe ochiul închis.

Ceasul uitării în noapte aprinde
o candelă ce vrea să aştearnă
o umbră ce fruntea o cuprinde
în noaptea prea albă de iarnă.

Pe caldul mormânt răsar doar păianjeni
şi gol de iubiri cândva desfrânate
în culori de iris şi flori de stânjeni
ce te-au răpit în umbre uitate.

Boabe de rouă pe sâni se preling
spre adâncul alb de crinolină
şi mâinile-ntinse parcă ning
chemări spre tavanul de tină.

[...] Citeşte tot

poezie de Dida Diana Cioponea (28 februarie 2017)
Adăugat de Dida Diana Cioponea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Ariel

Vino pe plaja de-aur cu nisipuri fine
Şi prinde mâinile care se-întind spre tine:
În reverenţă-aplecat, buzele-ţi sărute
Neîmblânzitele valuri tăcute –
Atinge-le blând, aici şi-acolo, feţişoara
Şi gingaşele nimfe îţi vor uşura povara.
Hark, hark,
Bau, hu.
Câinii de pază latră-încordaţi arc,
Bau, hu.
Hark, hark!
Aud, sonor,
Ritmat vocille unui cor
Cântând cucurigu.

La cinci stânjeni sub apă-ţi zace tatăl, cum bine ştii;
Oasele i-au devenit mărgean cu scânteieri de sticlă,
Iar ochii – perle sidefii;
Făptura-i s-a schimbat – din mică, tot mai mică –
Prin transparenţa fosforică-a mării, prin pulberea salină,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de William Shakespeare din piesa de teatru Furtuna, Actul I, Scena 2, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilmeny (Un cântec de pe traulere)

Pe ecranul apusului roşu se vedeau umbre întunecate,
Driftere lansând lungile lor plase peste bord;
Şi uleioasele ape verzi se legănau somnoroase
Când cu refluxul Kilmeny a ieşit printre geamanduri din port.
Şi nimeni nu ştia unde va călători acea domnişoară,
Un soi de vrajă-i ascundea destinu-n foi de ceţuri dese.
După aproape-o săptămână, Kilmeny a revenit acasă,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Avea la prova un tun, dintre toate din Newcastle cel mai bun,
Iar la pupa altul nou-nouţ, adus din Clyde-ul acoperit de nori,
Şi mai era acolo şi-un secret – de căpitan nimănui dezvăluit,
Nici măcar scumpei lui mirese, la plecare-n zori;
Şi-o antenă de telegraf deasupra, un pitic vorbind în şoaptă;
Râsetele din Londra, laudele din Berlin slăvind nişte succese.
O, poate mai erau nişte sirene care-o ademeneau spre zare,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Era întuneric când Kilmeny s-a întors din acel voiaj acasă,
Comanda navei unde murise căpitanul era-n purpuriu vopsită,

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proba de foc

Proba de foc

După ce am citit pe săturate marile poeme şi semi-proze ale vestiţilor scatologi, culingvişti, testicofreni, alţi castrologi vestiţi, am trecut la amintiri mai plăcute despre acarul Păun care era un şef foarte bun, repeta ab ovo, ad mala, şi cita doar din Dalai şi Lama. Un adjunct ceva mai zelos, pe nume Udragomos scria, judeca, ştampila, doar Ali Baba-nţelegea, acum el umblă în lanţuri, există în viaţă suspansuri, colunii- străbunii plângeau, pe chelia lui aruncau ceva ca un clei mai infect, nu mă credeţi, căutaţi pe prefect, i se dă uneori câte-un liber, el merge la barul Ninive, sunt acolo femei mai bărboase, că din toate sunt cele miloase, avea amicul opt stânjeni, scria poeme cu înjeri, avea un mormânt pregătit, pentru clipa de la sfârşit, mai avea o carte aleasă de Trismegistul culeasă, vindea talismane la vamă, l-a prins Abigor, n-avea mamă, nici tată el nu avea, se născuse dintr-o chiftea, frumos cavaler, cu o lance cât degetul mare al lui Pancho, mai cita din Suidas, profetul, până ce-l umflă Parchetul, el la Mantua şi Salamanca avea pile, lupta şi cu ranga, unii spun că-l chema şi Adam, dar în acte scria Pam-pam-pam. Aţi văzut în Scotlandia zidul cel vrăjit construit de Astridul? Nu mai daţi cu agheazmă întruna, se udă scrierea Postuma, Agripa, cel cu viroza a ajuns ministru la Ptoza, Al Boraq, iapa sfântă trăieşte, de mai multe veacuri şi creşte, alchimic, se zice, cu stimuli, Algol, vraciul în toate e primul, Alocer, mereu locul doi, produce salam de Pleşcoi, amazoanele mele duioase, nu mai râdeţi, sunteţi mai frumoase când priviţi cu asprime pe texte, vine contele –geniu Alexe, ametiste le dă bietul conte, nu mai are nici cont şi nici monturi, în zadar pui în titlu Ammon, nu se sperie nici un grifon. Mormăind ceva de amor, fu trimis la Jilava-n răcori. Acolo se fac amulete, din domn devii "măi, băiete". An de an se lăţeşte câmpia, Muenchhausen îşi scoate scufia, anul platonic l-aşteaptă, cei care ţin linia dreaptă, ce ştiu ei ce ascunde Anarazel, demon sumbru? Aruncă, deci, anatema, lasă că trece problema, numai cu Androalfus poţi să mai speri, de-i eşti calfă, altfel te ia Antichrist şi te face artist, că nu te mai spală trei ape, de foc cum să te scape apocalipticii paznici, securioşi sau obraznici?
BORIS MARIAN

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgia pariziană sau Parisul se umple din nou

Fricoşilor, priviţi-o! În gări vă revărsaţi!
Cu-ai săi bojoci de flăcări, slăvitul soare zvântă
Aceste bulevarde. Barbarii-s alungaţi.
Apusul vă arată din nou cetatea-i sfântă!

Hai, nu vă temeţi, focul năprasnic va fi stins!
Poftim pe bulevarde, poftim pe cheiuri, iată
Şi casele-ncadrate de-azurul pur, aprins
Într-un amurg, de ploaia obuzelor, roşcată.

Palatele defuncte, în scânduri le-nveliţi!
Vă-mprospătează ochii a vremii vechi lumină.
Trec târfele pe stradă, în roşu-alai, priviţi!
Fiţi veseli şi petreceţi, curaju-o să vă vină!

Căţele-nfierbântate, cu cataplasme-n dinţi!
Vă cheamă-aceste case de aur! Daţi năvală!
Mâncaţi! Aceasta-i noaptea plăcerilor fierbinţi,
Ce-a coborât în stradă. Beţivi cu burta goală,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Arthur Rimbaud (mai 1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!