singularitate

Universul se prea poate
Să fi fost singularitate.
Acum s-ar putea să fie
Un alt fel de bizarerie.

catren de David Boia
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... pana la mine toate s-au trecut
si dupa mine se vor trece toate
c-asa e legea firii - nu se poate
reinstala Dumnezeescul conceput
dintr-un cuvant cu iz de singularitate

in alte Universuri eu exist
in stare si cuantica si vie
sculptand in pietre largi de temelie
si neagra vesnicie si abis
invalmasit de pura fantezie...

poezie de Iurie Osoianu (15 octombrie 2016)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aparenţă

Când e numai una
Poate fi presupunere
Cu ceva probabilitate
De a exista
Când sunt două
Apare ca o singularitate
Când sunt trei
Se împart la doi
Când sunt mai multe
Se despart concomitent
Chiar dacă dă cu virgulă
Diviziunea va continua
Funcţie enigmatică
De numere şi ordine
În termeni tehnici
Sau metaforici
Neaoşă şi imprevizibilă
În variante variabile
Ca o adiere de vânturi solare
Dirijată de îngeri.

poezie de David Boia (19 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentul

Nuanţat pe scara timpului
Nimic mai oportun ca prezentul
Un infinit infim de mii de stele
Şi alte multe mii de carate
Concentrat în propriul sistem
Singular în plan sensibil
Absolut în stăruinţă
Trainic în statornicie
Desăvârşit în existenţă
Nelipsit din cotidian
De faţă în orice moment
Ne despărţit de existenţă
Călător cu viteza timpului
În sincronism cu vremurile
Asul din mâneca lui Cronos
Să fie prezentul mare spirit
Cel de toate clipele
Singularitate imanentă
Inspiraţie de la Big Bang.

poezie de David Boia (9 iunie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emblema muzicală

Emblema muzicală are o anume singularitate.
Plină de înţelesuri dezbrăcate, mângâie inconştient.

Ascult şi devin infinit.
Cad în afara ritmului predispus la incitarea simţurilor
Încolăcite în jurul zâmbetului
Fenomen irepetabil în labirintul gândurilor.

Xilofonul geme portocaliu,
Acustica plânsului vibrează în acorduri minore,
Rostogolindu-mă într-un ondulat simţ al inutilităţii.

Lumea, saltimbanc, aplaudă!
Noi, înfometaţi de muzică şi cuvinte,
Susţinem un recital pe tărmul însingurării.

Cuvintele se lovesc de amfore ruginite
Acordurile alunecă pe stâncile nopţii.
Petrecerea lumii începe.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Locul unde
s-arată lumini
în partea sacră de cer
taină la două capete
răsărind îndeosebi
la fiecare încercare
de a accede în sus
din locul acela
splendoarea revine
cu sensuri multiple
în fascicule de culori
redeşteptând
dimineţi febrile
peste insomnii ingenui
denotă furori emergente
printre ecouri pastelate
aşteptăm de zor un înger
să alunge de la noi
spaime simptomatice
cu program veşnic lucid

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex nihilo

Fenomen transcendental
Ipotetic sau metafizic
Insolit peste măsură
Cu aspect exhaustiv
Mai înainte de timp
De materie şi spaţiu
Atunci când infinitul
Din proprie iniţiativă
Pe un trend intensiv
S-a comprimat enorm
În propriul sistem
Asimptotic în structură
Devenind singularitate
Dincolo de simţiri
Departe de percepţii
Anevoios de tradus
Şi mai greu de definit
Simptomatic de neînţeles
Născând prin explozie
Posibil cu har divin

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (6 septembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihuri inocente

Vino! Te-aştept să vii încet
în taina nopţii să te cert
şi-apoi în frământări să-ţi iert
păcatul dulce desuet.

Vino! Şi fii obraznică,
convinge-mă că n-ai plecat,
lăsându-mă înceţoşat
în starea cea năvalnică.

Vino! Te aştept lunatic,
nopţile-s obositoare
şi-n lumini pâlpâitoare
amintiri şi-un gând angelic.

Frică-mi e de întuneric
şi de singularitate,
mi-ar fi o necesitate
liniştea să-ţi strâng feeric.

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

[...] Citeşte tot

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singularitate

... de m-aş întoarce înapoi -întâi cu gândul
că-i singurul ce sigur numai mie-mi aparţine
şi doar apoi şi trup mi-aş duce la-nceput
dintr-o celulă, să fim doi-
aş şti înainte tot ce intervine
şi aş răspunde vajnic "am ştiut"
la "întâmplări" ce vor veni cu rândul...
cum nasc ciupercile din calde ploi.

... poate-aş fi fost mai şti, oştean lui Hamilcar
sau de la Hanibal arcaş aş fi fost la Canae
-c-obârşiile se tot pierd, pierd din săpături
de lut îngemănat- cu scris-scrijelituri;
dacă erau pe-atunci sau mai devreme
când nu era nici roată şi nici car
şi ţara, neam erau văpaie
iar fals, minciuni, hoţie, n-apucaseră să-ntreme...

... că simt din când în când cum am fost ars pe rug
şi nu ştiu cine-mi dă nici gust de răzbunare

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!