sfinx

Cu fiecare surâs, moare un Sfinx.

aforism de Paula Adriana Cozian din Cugetări (1995)
Adăugat de Pop Paula Adriana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o şaradă — spun adoratorii ei fervenţi, care se cred totuşi misogini.

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniul este un Sfinx cu guler tare care nu sădeşte neîncredere.

aforism de Betty Marcovici (13 octombrie 2012)
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primul rând Sfinxul, egiptean sau grecesc, era un monstru. Era pus să păzească morminte sau anumite intrări strategice. Nu [...] | Citeşte tot comentariul

Garbo, Greta

Greta Garbo a rămas în conştiinţa noastră aşa cum a trăit: splendidă şi ireală, glacială şi inaccesibilă. Un Sfinx sub o cupolă de cristal!

definiţie de Ecaterina Oproiu în Un idol pentru fiecare
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducţie, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel îşi poate păstra caracterul de sfinx şi deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc....

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinx umblător

Moartea nu vine zâmbitoare
deşi au scris maeştrii morţi
c-a fost văzută pe la porţi
în mii de chipuri de fecioare ;

lucrează şi ea că-i datoare
cu moartea propriei ei morţi
şi cu-mplinirea bunei sorţi
a orice viaţă călătoare.

Deci moartea vine ca o vie
făptură neînduplecată
că în atâta veşnicie

omul - fiinţă însemnată -
a cutezat murind să fie
când nu fusese niciodată.

poezie de Gheorghe Pituţ din Noapte luminată (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă policromă

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...

Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, II, nr. 17 (februarie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate (Unitate şi diversitate)

Toţi suntem oameni, este drept,
De când eram mici naivi prunci,
Dar fiecare e adept
Unui alt crez, altei porunci.

Cu toţii suntem supuşi sorţii,
Unor mişcări, unor şederi,
Aceiaşi ochi avem cu toţii,
Însă... avem alte vederi.

Eu văd cum dintr-un colţ de stâncă
Se poate modela un Sfinx
Şi-o frunte cu gândire-adâncă,
Eu văd în piatra de onix.

Iar dintr-un bloc de marmură
Eu văd ieşind o Afrodită
Şi dintr-un ciot de ramură
O melodie inedită.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte la Turnu Măgurele

Noaptea caldă... noapte pasăre nocturnă
Aripa de neguri grele şi-a lăsat-o
Pe oraş ca un "Adio del Passato"
Fredonat într-o lagună taciturnă.

Pietonii pe trotuare trec în grabă.
Liniştea se sparge-n uşi de cafenele.
Catedrala 'nalţă turlele spre stele
În mirosul de grătar şi de tarabă.

Stingerea se sună lung la regimente,
Cu ecouri prelungite. În grădină
Teatrul râde-n revelaţii somnolente,
Pe când paznic al luminilor de lapte
- Sfinx pe soclul său de piatră carpatină –
Stă eroul de la şaptezeci şi şapte...

poezie celebră de Ion Pena din Graiul tineretului (11 iulie 1933)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ploii

Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,
Cred că e rănită pasărea-văpaie...
Când răsună glasul muntelui de fier,
Inima vântoasei tremură în cer.

Poa' să fie duh căzut din paradis -
Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?
Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,
Duhul prinse viaţă într-un fir de apă...

Nu este nălucă din vremuri uitate,
E sufletul ploii venit de departe.
E demult acolo, l-am văzut cândva,
Era piatră seacă, pământ nu era.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!