rugină

Pe sub sârme de lumină...

Pe sub sârme de lumină
Trec schelete de rugină,
Beau apă de la izvoare
Din călcâi de căprioare

Împletesc raze din pene
Peste visul ce s-aşterne
S-avem ţinte de lumină
În arcuş scos din retină.

Înnoim clipă de clipă,
Cu vioara sub aripă
Şi bem apă din izvoare,
Din călcâi de căprioare

Punem sufletul pe buze
Pictate de buburuze
Sub schelete de rugină
Unde tu îmi eşti lumină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

Urme de rugină
Pe neaua de crini ce luceşte
În sufletul alb,
Sângerând de decese,
De tăceri şi iubiri retroverse,
De creneluri pe care
Luna-şi aruncă iubiri trecătoare,
În panerul concav.
Un tomberon de iluzii,
Dureroase contuzii,
Flori de tei revărsându-se-n ploi,
Lumină şi pace,
În furtuna tăcerii ascunse,
Departe de sate şi case.
Biserici de vise
Mototolite de vânturi aspre şi reci,
O singură cruce
Pe umeri o duce,
Pe sterpe poteci,
Trecătorule, tu

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tehno-haiku

o piuliţă
mâncată de rugină -
lăsată baltă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Frunza"

“Noaptea mă-nghite sub frunze de mort,
Şi-adorm sub copacii ce pe umeri îi port.
Mă scald în vecia blândă, de ieri;
Aşteptându-mi sentinţa la capăt de seri.

Viaţa mă doare … mă lasă cu răni,
Iar pe masă aşteaptă mormanul de căni …
Ca timpul să tot curgă în ele,
Iar eu să mă-nnalţ, curajos, înspre stele.

Şi a ruginit sub ploaie de timp,
Corpul … sub aura înnălţată pe ghimp,
De cristal … de sferă … de trandafir,
De oameni ce se-ndreaptă spre fluviul de mir.

Pe câmpul plin cu praf de rugină,
Ia naştere, iarăşi, un corp de felină;
Ce devorează în aşteptare:
Un chip de fantomă … un chip ce mă doare.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Surleac
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul

Aş împărţi cu tine un cerc...
Îmi tot iese în cale:
Cu captele lipite,
Cu plinul râzând în soare,
Perfect...

L-aş cuprinde cu braţele tale...
Dar plouă acum în cerc,
Răsucind rugină roşie
Pe linia-i fără sfârşit,
Uman...

L-aş lumina cu privirea ta...
Când e întuneric şi-mi chinui cercul,
Îmbiindu-te să-ţi iei jumătatea
Din suflul inimii mele,
Cerşind.

Aş încălzi cercul c-un zâmbet...
Ţi l-aş fura din cuvinte,

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (18 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
mirişti galbene-n lumină,
arături ca de cărbune
şi mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie
se perindă nori de plumb
peste larga simetrie
de coline cu porumb.
(...)

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pe o tablă de şanţ

nu l-aţi văzut pe cel care trece
cu un trunchi de copac metalic şi rece
pe bulevard
sezonul de ski s-a deschis încă din toamna
aceasta (?!) cu fulgi de rugină

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consonare

Fericirea îmbrăţişează
Dorul de aripi-
În dezinvolte cuvinte.
Puţina rugină din vii
Mai pune iubirii
Poemele frumuseţii
În spaţii curbate
Prin care vocalele vieţii
Ştiu să se arate.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie la oraş, afară

Mă simt o sanie grea, trasă de un copil trist,
Plângând îndărătul său... bietul, n-are nicio vină...
Întreb, în lipsă de nea, iarnă, eu de ce exist?
Şi las pe asfaltul gri două urme de rugină...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!