rochia a lui rose titanic

"La vie en rose"

... aşa a fost primul tău dar:
cu întristările precum vulturii
alungaţi de-ndestulare,
un trofeu ludic, purtat în cutia "La vie en rose",
muzicală şi însiropată,
aşteptându-ne, legaţi la ochi
şi cu ochelarii la marginea patului;
... iar ultimul - doar un fir -
prins de-a cădea unul într-altul,
cum atingerile, mai firesc decât orice,
ne fi fost ştiut, rotund, din altă zi
secvenţial desfăşurată...

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia de Voroneţ

(Lui A. I. Cuza)

Din întunericul ce coboară în noapte
Atâtea minţi în plină sănătate,
Neştiutoare până şi de carte,
Doar de nevoi şi umilinţă-ndestulate.

Un Făt-Frumos – rază de soare –
A apărut cu crezul său cel mare,
Un luminat, pe el stăpân,
Unind voinţa a două principate, în comun.

L-a întâmpinat românca din Carpaţi,
În rochia de Voroneţ cea liberă şi nouă,
Cu chip senin şi ochii-nrouraţi
Şi-ncinsă-n brâul carpatin, i-ntinse mâinile-amândouă.

Pe fruntea ei a coborât lumina
Cu-nvăţătură şi cu bucurie numind-o ROMÂNIA.

sonet de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii de pe Titanic

Onoare bravilor care dorm acolo unde zace
Epava navei Titanic sub sloiuri de gheaţă,
Bărbaţi care-au ştiut ce trebuie să fac-un bărbat
Atunci când priveşte-n moartea faţă-n faţă.

"Mai întâi, femeile şi copiii," –
Puternic şi duios strigăt s-a auzit în acea primăvară!
Fiii pe care femeile i-au născut şi alăptat
Şi-au amintit – şi-au avut curajul să moară.

Bărcile s-au strecurat prin întuneric:
Uriaşa nava a gemut: şi apoi, vă imaginaţi...

O, stele ale nopţii, care-aţi văzut acea privelişte,
Depuneţi mărturie, ACEI OAMENI AU FOST BĂRBAŢI!

poezie clasică de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puntea suspinelor

Se-aud pe
Titanic
triste vioare,
din lemn ce
n-ajuns-a
bărci de salvare.

poezie de N. Petrescu-Redi (2018)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul

floarea anxietăţii
singura
înmiresmează coloana lui
în mai
se destramă în puf alb
Casandră
ce-şi rupe cu dinţii
rochia de mireasă,

poezie de Constantin Fieraru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia cu cerb

rochia ei
cu imprimeu cu cerb carpatin hăituit
coboară mai mult
pe un picior se curge mai mută
miere opacă: mister –
rochia ei
rezistă totuşi sub gloanţele cu nas polisat (?!) în
an centenar – ro
mânia e totuşi a bărbatului emigrat
în scoţia de
exemplu într-o fustă vetustă-n carouri, co
coşat, ce îi ascunde varicele
ridicate pe vremuri de primii
romani cu lenjeria pătată
cu verde
cerneală de arbore
la rang de scriitură umblată, um
blată prin pădurile
daciei scoţia felix felicitată
prin păduri

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua din ochii ei, iubirea din inima lui

Într-o zi din toamna lui aurie
băiatul întâlni o femeie,
avea oglindirea stelei lui în privire
pe rochia-i albă de mătase erau înaripaţi
toţi fluturii lumii
pe umeri avea Carul mare
iar pe cap o tiară din Ursa Mare
băiatul o privea pierdut în lumea apelor ei
steaua lui visată se oglindea în ochii ei,
căprui cu iradieri de chihlimbar
pulsul inimii lui depăşi orizontul vieţii
sângele-i părăsea trupul
urmându-i fluturii de pe rochia ei
el nu mai era el
era doar jumătatea lipsă din puzzle-ul ei
steaua din ochii ei, iubirea din inima
lui...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna pogorâse pe rochia ta

Luna pogorâse pe rochia ta,
Luceafărul ţi se clătina pe creştet.
Cine a sfâşiat luna, cine?
Cine a stins luceafărul, cine?

Când treceai, daliile zâmbeau,
Când treceai, casele îşi deschideau porţile.
Ieri fremătau încă pădurile,
Casele şi-au tras peste ochi obloanele grele.

poezie celebră de Zaharia Stancu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te porţi ca şi cum m-ai urî

în noaptea asta
nici rochia nu-mi alunecă pe şolduri
rezem peretele ca un echer
genunchii strânşi în unghi (privirea către cer)

din sfârcuri glas de bucium
şi lapte buclucaş
spre pântec se scoboară

(cu mâna ta în poală
candoarea mea devine deplină şi rurală)

în mirişte o barbă ţepoasă stă pe gânduri
şi rânduri rânduri
privirea dumitale străbate ca un fulger
din cele patru puncte cardinale
prin rochia mea (iar sânul geme tare)
când noaptea de cafea (ce naşte ilicit din ochiul tău)
învăluie fierbinte trupul meu

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia e pe marginea patului

Inima mi s-a făcut praf
tot zbătându-se în clepsidra nopţii
visând că o altă femeie
mi-a îmbrăcat rochia,
iar tu îi căutai formele prin ea
fără să simţi că acel trup era străin
şi mâinile ei te prindeau ca într-o capcană
din care nu te zbăteai să scapi,
ci dimpotrivă sperai să te afunzi
ca într-un somn de iarnă lungă.

Numai dorinţa din mine
a deschis o uşă
prin care m-am strecurat,
agăţându-te cu unghiile de coapse,
mi-ai zis, iubito, nici moartea nu poate
să îmi ia mirosul tău inconfundabil
forma sânilor tăi, ca nişte aripi de înger,
îmi pare una dintre cărări ce duc spre rai,
iar rochia ta, la marginea patului,

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!