renul rudolf

Trecut

Pentru că trecutul,
bine înţeles,
nu-i numai trecut...

poezie clasică de Rudolf Eucken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Punctualitate mioritică"

Corectitudinea-i un "viciu",
Căci Domnu-a dat doar "virtual,"
Să fie omul punctual,
Când vine-acas', ori la serviciu
De vii la timp, e un indiciu,
Că eşti desigur anormal,
Iar eu, în mod paradoxal,
Nu mai îndur acest supliciu
De-aceea, dornic să mă plimb,
Serviciul aş dori să-mi schimb...
Cum fiecare liber e
De-a "paşte" unde vrea, ca renul
M-aş angaja la CeFeRe,
Că-ntârzii permanent, ca trenul!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu Moş Nicolae - parodie după poezia "Un altfel de Moş Nicolae" de Violetta Petre

Te-am aşteptat cu sufletul pe masă,
Am dus căţelul la bucătărie
Şi fredonam lasciv, cu voce joasă,
Când tu ai apăsat pe sonerie.
Ai apărut timid, cu sacu-n spate,
Aveai nu fes, ci-n cap o pălărie,
Având priviri profund interesate,
Când ai simţit mirosul de iahnie.
Mi-ai spus politicos o "Seara bună",
Şi ochii îţi luceau ca niste stele,
Dar nu visând o seară împreună,
Ci când ai dat cu ochii de chiftele!
Oftând, cu capoţelul descheiat,
Te-am invitat apoi să intri-n casă:
Visam să mă conduci, flămând, spre pat
Dar lacom, ai pornit-o către masă!
Ardeau în beznă două lumânări,
Era-ntuneric tare în odaie,
Dar m-a lovit un iz ciudat în nări
Şi-ai intrebat, grăbit, de am o baie.

[...] Citeşte tot

parodie de Valentin David, după Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Şi trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândeşti la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce şi seară;
Sunetul îşi învăluie cu braţele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-şi ridică în tăcere peste fiinţa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

(Dedic această poezie nepoţeilor mei: Ştefan şi Maria
şi tuturor copilaşilor)

Pe-un tărâm, tare departe,
Aurora, zeiţa zorilor străbate,
Într-o caleaşcă aurită,
Cu cai buieştri dăruită,
Cerul, nordul îngheţat,
Focuri colorate-a deşirat.
Din înălţimi, tainic coboară,
Moş Crăciun pe-o sănioară.
E trasă de reni nărăvaşi,
Rudolf, curajos înaintaş.
Are moşul o căsuţă,
De turtă dulce, foarte drăguţă,
Grijită de spiriduşi,
Ce mistere după uşi!
Acolo, fac jucării,
Dulciuri coc pentru copii,
Cât este ziua de mare,

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Adriana Tomoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară în Lans

Seară în Lans

Hoinăreală prin vară de amurg
Pe lângă snopi îngălbeniţi de grâu. Sub văruite bolţi,
Unde rândunica se ivi şi zbură, şi-un vin focos.

Frumos: O, melancolie şi zâmbet violet.
Seara şi aromele de verde-ntunecat
Ne răcoresc cu fior frunţile încinse.

Ape argintii se scurg peste treptele pădurii,
Noaptea şi fără cuvinte o viaţă uitată.
Prieten; înfrunzite punţi către sat.

Comentarii

"Lans" este un sat în apropiere de Innsbruck, în apropiere de Villa Hohenburg unde Trakl a fost în 1913 de nenumărate ori oaspetele lui Rudolf von Ficker1. Poezia a fost scrisă în anul 1913 iar prima variantă poartă titlul "Vară".
Această poezie a fost adăugată ciclului "Sebastian în vis" urmată de "La Mönchsberg" şi "Cântecul lui Kaspar Hauser". Astfel se vede cât de importante au fost pentru el aceste două locuri (Lans şi Mönchsberg).
De menţionat că ambele poezii, "Seară în Lans" cât şi "La Mönchsberg" au ca motiv hoinăreala, rătăcirea. Ambele vorbesc despre "punţi", odată înfrunzite, altă dată osificate, ambele despre o viaţă uitată şi despre apa în mişcare "Ape argintii se scurg"...

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta elegie

Dedicată lui Rudolf Kassner

Vieţuitoarele – ochi, numai ochi –
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noştri
sunt ca întorşi şi astfel aşezaţi
parcă-s capcane-n jurul marii porţi.
Ce-i în afară ştim doar din privirea
jivinelor; căci până şi pe prunc
noi îl întoarcem şi-l silim, în urma-i,
să vadă-alcătuiri, nu ce-i deschis
şi-adânc în animal. De moarte slobod.
Noi o vedem, doar noi. Căci, liber, animalul
are mereu sfârşitu-n urma lui,
şi-n faţă Domnul, şi când trece, trece
în veşnicii, cum trece o fântână.
Noi nu avem nicicând, nici chiar o zi,
în faţă, spaţiul pur, unde răsar
la nesfârşire flori. Mereu e lume
şi niciodată-un nicăieri fără nimic,
cast, nepăzit, ce îl respiri şi ştii

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VII

A lor oneste-onoruri şi senine,
când fúră-n rând de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicând: — "Şi-acum, voi cine?"

— "Pe când erau nedemni cei morţi să cate
această coastă, ca spre cer să suie,
de-August îmi fură oasele-ngropate.

Eu sunt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt păcat decât că nu crezui."
Aşa-ncepu maestrul meu să spuie.

Precum acel ce vede-n faţa lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezând şi nu, zicând ba e, ba nu-i,

Sordel, plecându-şi ochii,-a stat atare.
Venind apoi, l-a-mbrăţisat umil
pe unde-un prunc s-agaţă de-omul mare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VIII

Crezu pământul, într-a sa perire,
c-ar da,-ntr-al treilea ciclu rotitoare,
frumoasa Chipris patimă-n iubire;

deci nu numai ei singură onoare
i-au dat cu vot şi jertfe sfinte-acei
antici păgâni în vechea lor eroare,

ci-aveau pe Dio şi Cupido zei,
ca mamă ea, iar el ca fiu, pe care
ziceau că-l poartă Dido-n poala ei.

Deci ea, ce-mi da-nceput aci-n cântare,
dă nume stelei cea cu drag privită
de soare, şi-apunând şi când răsare.

Ci-a mea suire-n ea nu-mi fu simţită,
dar sigur fui că sunt suit, fireşte,
văzând pe doamna mult mai înflorită.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!