remiza

Remiza finală

Apocalipsa stă să-nceapă
trece-o hai în contul meu
n-o să-mi duci ţara la groapă
ţara mea e Dumnezeu

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (21 martie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de şah

Stranie frunză mi-a fost cândva inima,
Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător,
Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?

Statuile negre ies dintr-o cetate,
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.

Repliat într-un colţ, mă-nvârt în axa speranţei.
Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit,
Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul.
Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit.

Dar pe cine-am învins şi cine mă-nvăluie-acum cu negrele piese?

poezie clasică de Bazil Gruia din Almanahul "Planeta Şah" (1986)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când joacă şah de unul singur, omul duce o luptă împotriva propriei persoane. Trece alternativ de la un jucător la altul, încercând să dea câştig de cauză când unuia, când altuia. Dacă "adversarul" va obţine victoria, va încerca un vag sentiment de frustare şi nemulţumire. Dacă victoria va fi de partea sa, se va întreba dacă nu cumva "adversarul" a jucat intenţionat mai slab, ceea ce iarăşi ar constitui un motiv de nemulţumire şi de vinovăţie. Remiza rămâne singura soluţie rezonabilă, însă doar pentru moment. Rar se întâmplă ca doi jucători să fie de aceeaşi valoare, de aceea lupta va trebui reluată până ce unul din protagonişti se va declara învins. Iar învingătorul va încerca din nou sentimente ambivalente şi poate că în cele din urmă va abandona şahul şi se va apuca de un sport cu mai puţine implicaţii de ordin psihologic.

Mihail Mataringa (10 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!