purificare

Apa sfinţită,
dar de purificare.
Suflet împăcat.

haiku de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul nu e mândru, iar suferinţa, pentru el, este un dar întru purificare. Nesperiat de nici-o tragedie, îşi cultivă înţelegerea. Puterea lui este Adevărul, cu el înarmat: revelaţia Divină!

Aneta Timplaru Horghidan (1 august 2008)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nu-ţi mărturisi cât eşti de singur trebuie să vezi în iubire purificare şi spiritualitate care nasc lumină în fuga nesăţioasă a vieţii. Viaţa!... care nu vede pământul sub tălpile ei, nici pasărea îmblânzitoare de timp.

Din eroism pentru viaţă devii şi pasăre şi cerşetor de iubire.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca aş putea, aş aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieţii, aş pune flăcări arzătoare şi insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă şi altă caldură. Focul pe care l-aş pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esenţială.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ar fi oare mai bine dacă ea va lua cu sine pentru totdeauna jignirea? Jignire?!? Dar asta a fost o purificare; a fost expresia cea mai pătrunzătoare şi mai dureroasă a conştiinţei. Mâine însă i-aş fi pângărit sufletul cu fiinţa mea şi i-aş fi epuizat inima. Dar acum jignirea nu va muri în ea niciodată şi, oricât de mizerabilă ar fi mocirla care o aşteaptă, jignirea o va înălţa şi o va purifica... prin ură... hm... poate şi prin iertare.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botez de poem

Botezul fiecărui poem
Formă de curăţire raţională
Model ancestral de purificare
Ritual eminamente sfânt
După modelul focului sacru
În combinaţie cu apa vie
Evoluând ca o văpaie
Amplă şi imensă văpaie
Cât un sentiment euforic
Plin de entuziasm şi elan
Să nu rămână nicicând
Nici un poem ne botezat
La fel ca şi copilul
Cel nou născut
Cu invocarea Duhului Sfânt
În mod elocvent
Având compania
Unor maeştri consacraţi
Şi a unor îngeri celeşti
Elogiu şi binecuvântare

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (1 martie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purificare

Fă-mă să vreau, să mă scurg de păcate,
Cu tine-n lumină să mă adâncesc!
Fă-mă să vreau, nu doar ce e firesc.
Cu tine să simt că totul se poate.

Ia-mă de mână şi arată-mi calea,
Unde crezi că-i posibil să fie altfel...
Să nu mai existe nimic la fel,
Glăsuire să poarte numai iubirea!

Prinzându-ne-n hora trăirii eterne, –
De a fi doar pe placul a ce e frumos,
Nimic să nu poată să ne tragă-n jos.
Să lăsăm nemurirea să intre în vene!

Tot ce este etern să rămână cu noi,
Să nu fim nevoiţi să rămânem pustii...
Să lăsăm moştenire viitorilor fii
Doar ce poate sfinţi: veşnicia din noi.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (22 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de viaţă şi moarte

Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.

Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.

Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!