obida

Tratament preventiv

Voi, români loviţi de SIDA,
Stăpâniţi-vă obida,
Că plăteşte România
Ortul popii şi tămâia!

epigramă de Victor Becheanu din creaţie proprie (5 decembrie 2010)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se zice, da eu nu cred, că atunci când izbutesc să înşele pe careva, de bucurie, morţii aruncă pe uscat un galben şi-l găseşte unul din neamul înecatului. E un fel de răsplată: am luat un suflet, poftim banii, beţi şi voi să vă treacă obida.

Fănuş Neagu în Îngerul a strigat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercând să-şi înăbuşe poftele, să le reducă la neant, a izbutit doar să le deregleze, să le golească de tot ce aveau sănătos, fortifiant: un animal de pradă hărţuit, secătuit, regretându-şi instinctele de altădată. Cum ghearele i s-au tocit, dar nu şi pofta de a sfâşia cu ele, violenţa i s-a transformat în obidă (care nu-i altceva decât agresivitate înfrântă, umilită, incapabilă să se manifeste).

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetoarea

O fetiţă mică plânge sub fereastră la conac,
Ca argintul sună-ntrânsul râsul vesel şi buimac.
Plânge-ncet fetiţa prinsă de al toamnei frig de-amurg.
Cu mânuţa degerată şterge lacrimi care-i curg.

Lăcrimând ea cere pâine, o fărâmă, cât-de-cât...
De obidă şi de zbucium glasul i se stinge-n gât;
E înăbuşit de larma celor ce pe chef pun preţ,
Şi micuţa stă şi plânge sub râs vesel şi-ndrăzneţ.

poezie celebră de Serghei Esenin (1915), traducere de George Lesnea
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce Homo

Natura-şi plânge fiul înfăşurat în ceaţă
şi copleşit de apa ce-n abundenţă cade.

Satan picta momentul cu demoni de cenuşă,
urnind spre răsărituri albastrele arcade
sub care omul vânăt ardea-n pământ de ceară
şi-n neputinţă - floarea ce zace în pustiu.

Când orice dimineaţă se-ndreaptă către noapte,
arunc spre cer obida: eu când n-o să mai fiu...?

poezie de Ionuţ Popa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul oglindei

Din al oglindei luciu rece
De apă-adâncă, — se desface
O linişte de dulce pace,
Ce-ntregul suflet mi-l petrece.

Obida vrând să mă înece,
Zadarnic firea şi-o preface.
Din al oglindei luciu rece
Uitarea numai se desface.

Chiar dorul vieţii-n mine tace
Izvor ce gata e să sece;
Şi pe-al meu chip, ce-n umbră zace,
Un fel de vis de opium trece
Din al oglindei luciu rece.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se tângui el, se jeli, plânse cu amar că pierduse pe Siminoc; se căi că se prea iuţise, dară toate fură în deşert, că n-avu ce-i mai face. Atunci, plin de obidă şi de durere, nici el nu mai voi a trăi fără frate-său, ci legându-se iarăşi la ochi, precum şi pe cal, încălecă şi-i dete drumul în pădurea în care pierise fratele său. Alergă calul ce alergă, şi, bâldâbâc! dete în fântâna în care căzuse şi Siminoc, şi acolo îşi sfârşi zilele şi Busuioc, şi de atuncea a răsărit luceafărul de ziuă, fiul împăratului, Busuioc, şi luceafărul de noapte, fiul roabei, Siminoc.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse şi cel mic. Cutreieră lumea până ce ajunse la pădurea cea mare unde se lăsase săgeata lui. Bâjbâi el şi orbăcăi p-acolo prin bunget, până ce dete de copaciul în care se înfipsese şi săgeata lui. Acest copaci era nalt şi gros şi bătrân, de când urzise Dumnezeu pământul. Se încovrigă el de dânsul, şi se urcă până ce ajunse de se agăţă de o ramură. Şi din ramură în ramură, când atârnat cu mâinile, când cu picioarele încrucişate şi încleştate, ajunse până în vârf. Acolo puse mâna şi-şi luă săgeata. Se dete jos cu sufletul plin de obidă şi de mâhnire, socotind că este sec de noroc, căci, se gândea el, ca ce era să găsească în acel copac?

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ţara mea!

În ţara-n care codrii plâng ades
Şi Dunărea îmbrăţişează marea,
Se lasă munţii către deal, la şes
Unde chindia-ţi taie răsuflarea.

În ţara-n care toate sunt pe dos,
De unde, nu mai pleacă sărăcia,
Vibrează-n suflet viersul cel duios
Şi e prezentă încă, omenia.

E ţara mea, cu bune şi cu rele
E ţara nimănui şi-a tuturor,
Şi a trecut prin cumpene prea grele
Purtate cu obidă, de popor.

O zi pe an îţi suntem datori, ţară,
O zi pe an măcar, să te cinstim,
Destul în rest, te facem de ocară
Când pentru alţii, din nevoi, spetim.

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Papuc (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata împăratului, cu inima zdrobită de mâhnire şi obidă că tot pe dânsa o punea la lucrurile cele mai grele, şi fiind curată în cugetul ei, se rugă lui Dumnezeu cu credinţă ca să o ajute să sfârşească cu bine şi slujba aceasta. Şi unde începu o ploaie d­alea de părea că toarnă cu găleata, şi îndată ajunse apa până la genunchile iepelor, apoi dete un îngheţ de nu se mai puteau mişca din loc. Văzând minunea aceasta, fata împăratului mai întâi mulţumi lui Dumnezeu pentru ajutorul ce-i dete, apoi se puse de mulse iepele. Împăratul se topea de dragoste pentru Ileana Simziana şi se uita la dânsa ca la un cireş copt; dară ea nici nu-l băga în seamă, ci tot da, zi după zi, cu fel de fel de vorbe, a se cununa.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!