nesocotit

Nu îngădui un râs nesocotit şi nu suferi cuvântul obraznic; unul vine de la un prost, celălalt de la un nebun.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un fel de trufie care constă într-o prea bună părere despre propria noastră valoare. E un sentiment nesocotit, în baza căruia ne îndrăgim şi care ne prezintă nouă înşine altfel de cum suntem.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec nesocotit

Ţi-am meşterit bănuţi de fier,
să-mi vinzi un ceas din sănii tăi
zbucnind în vine zurgălăi,
când flămânzeam de vis şi cer...

... Dar scalda caldă, nurii puri
iubeau ciorchinul cel mânat
Şi inima ţi-ai semănat
în colbul plin de scremături.

Ţi-am bănuit arginţi cu zimţi,
uitarea ta să-mi vinzi pe ei,
când rodul florilor din tei
îmi flămânzeau o stea în dinţi.

... Dar vrăjitoare de nefiri,
descântece turnaşi în prag.
Mi-ai dat fiertură de omag
să te descânt din amintiri...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un timp fără vreme

Dormim pe fugă, asemeni trăim,
Sătui cu puţin, puţin mai grăim,
Visăm tot mai rar, la rece iubim,
Fictive-ntâlniri, iluzii grăbim!...

Cu toţii avem un preţ de plătit,
Ne scriem pe frunte "N-am timp, sînt grăbit!",
Am vrea înapoi tic-tac ul rotit,
Am vrea şi mai mult, de nesocotit....

Inconştienţa ne-ntoarce pe dos,
Ne plimbă la braţ un fals de frumos,
Instinctele stau întinse pe jos,
Târziu ne răspund şi-atuncea hidos....

Adesea schimbăm cel vechi cu cel nou,
Trufie croim, ne-o facem sacou,
În jur mirosim priviri de cavou,
Banalitatea ne este erou...

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (20 ianuarie 2020)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea şi el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.

Ion Creangă în Dănilă Prepeleac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La catafalcul lui Adrian Păunescu

LA CATAFALCUL LUI ANDREI PĂUNESCU

Mai tristă-i Toamna cu pomii ruginii,
de când o veste din moarte răsună
despre Poet plecat dintre cei vii,
cu-naintaşii de-a fi împreună.

Nedeaptă-i soarta care curmă viaţă
cu suferinţe trupeşti şi sufleteşti,
scurtând destin şi spulberând speranţă
din cei ancoraţi în visuri omeneşti.

Regrete şi zbatere lăuntrică
pe file se scurg cu lacrimi din condei,
când sufletul la Ceruri se ridică
din maestrul şlefuitor de idei.

Adesea contestat de semenii săi
în bătălie scriitoricească,
Poetul călător pe drum către zei

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Antologie colectivă "Să nu-l uităm..." , Editura Inspirescu 2014 (5 noiembrie 2010)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Un cer fierbinte, fără de culoare,
îmbrăţişa pustiul ars de soare.
Cu chip aprins, cu haine zdrenţuite,
prin spinii frânţi de vânt şi de copite,
prin nori de praf, prin mirosul de cloacă,
goneau porcarii slujba să şi-o facă.
Dar dintre toţi, mai copleşit de chin
era un tânăr, un sărman străin.
Plecat de la părinţi cu-averea-n brâu,
el o pierduse-n cârciumi şi-n desfrâu,
o risipise pungă după pungă,
crezând că mii de ani o să-i ajungă.
Şi-acum, în zdrenţe, muribund aproape,
el nu avea pe nimeni sa să-l scape!

Doar marea cu împărăţia-i sumbră
de taină, de tăcere şi de umbră...

În zare, pe sub crengi d-eucalipt,
venea o caravană din Egipt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!