Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

moina

Toate rezultatele despre moina

Există articole în Blog despre moina.

Rezultate pentru moina în toate tipurile de citate, în ordinea relevanței și a calității:

Marius Robu

Moină

A nins azi-noapte peste sat
Cu flori de cactus înghețate
Și prefăcute-n alb curat
Bandaj peste singurătate.

Cocoșul a cântat mai des
A nopții de la sate doină,
Mi-a spus că mâine va fi moină,
Dar eu nu prea l-am înțeles.

Cuvântul e din limba veche,
N-am să-l mai zic de-acum încolo
Decât la tine la ureche,
Decât atunci, decât acolo.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Moina

Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.

Și noaptea se lasă
Murdară și goală;
Și galbeni trec bolnavi
Copii de la școală.

Și-s umezi pereții,
Și-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde...

Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
George Bacovia

Moina

Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.

Și noaptea se lasă
Murdară și goală;
Și galbeni trec bolnavi
Copii de la școală.

Și-s umezi pereții,
Și-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde…

Și toamna, și iarna
Coboară-amândouă;
Și plouă, și ninge -
Și ninge, și plouă.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ciobanii

Ciobanii stau în jurul vetrei —
Afară negură și moină.
— "Mă, Miule", grăește unul,
"Ce stai așa?, ia zi o doină!"

Hei!.. de-asta-i arde lui acuma!...
El singur doar își știe halul...
Sfios și necăjit răspunde:
— "Cu ce să cînt?... că n-am cavalul..."

— "Dar unde-i, mă?" - "Unde să fie?..."
"L-a frânt boieru pe spinare-mi;
Dar și eu-n gândul meu, de ciudă,
I-am tras o-njurătură, barem!"

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Nocturnă

Stau... și moina cade, apă, glod...
Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod -
Un bec agonizează, există, nu există, -
Un alcoolic trece piața tristă.

Orașul doarme ud în umezeala grea.
Prin zidurile astea, poate, doarme ea, -
Case de fier în case de zid,
Și porțile grele se-nchid.

Un clavir îngână-ncet la un etaj,
Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj -
Stropii sar,
Ninge zoios,
La un geam, într-un pahar,
O roză galbenă se uită-n jos.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Nu pot să plec

Departe sunt de tine, știu prea bine,
Mă chemi și mă dorești in lumea ta
Aș vrea să vin, ceva in loc mă ține,
Zeița Geea leagă talpa mea....

Regretele, ce pot să-ți spun?
Le macină o moară-n site fine
In razele carmine ce apun,
Sub cerul ce despintecă destine.

Așa a fost, să fiu născută-n doină
Pe dealul desenat cu un penel.
Nu pot să plec nici dacă este moină
Aprind un foc si mă-ncălzesc la el.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dostoievski

Era pe la sfârșitul lui noiembrie. Pe o vreme de moină, către ora nouă dimineața, acceleratul de Varșovia se apropia în plină viteză de Petersburg. Ceața era atât de groasă, încât lumina zilei răzbea cu greu, iar prin ferestrele vagoanelor, de-a lungul liniei ferate, nu se putea desluși nimic la zece pași. Printre călători se aflau și unii care se întorceau din străinătate; cele mai ticsite erau însă compartimentele de clasa a treia: lume măruntă, oameni purtați de nevoie și de treburi zilnice, venind de pe meleagurile mai apropiate.

începutul de la Idiotul, Partea întâi de (1868), traducere de Nicolae Gane
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Le Joueur" de Dostoievski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.72- 32.99 lei.
Nichita Stănescu

Cântec de lume

Toată frunza-mi zice lotru
c-am furat un ram din codru...
Câmpu-i nins și tot mi-aș duce
dorurile-n el, năuce,
dară nopțile-nstelate
i le ține lui pe toate.

Tot aș sta și tot mi-i modru.

Înserarea-mi zice lotru,
seară confundată-n moină,
c-am furat din ea o doină
ce-am cântat-o în neștire...

Numai mândra-mi zice mire...
... dar la capul dragei mele,
plop îș urcă frunza-n stele
vântul de-l îngână-n ramuri,
plopul alb cu noaptea-n ramuri.

poezie celebră de din Argotice (ianuarie 1956)
Adăugat de Roxxy306Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Spre toamnă

Pe drumuri delirând,
Pe vreme de toamnă,
Mă urmărește-un gând
Ce mă îndeamnă:
- Dispari mai curând!

În casa iubitei de-ajung,
Eu zgudui fereastra nervos,
Și-o chem ca să vadă cum plouă
Frunzișul, în târgul ploios.

Dar, iată, și-un mort evreiesc...
Și plouă, e moină, noroi -
În murmure stranii semite
M-adaug și eu în convoi.

Și nimeni nu știe ce-i asta -
M-afund într-o crâșmă să scriu,
Sau râd și pornesc înspre casă,
Și-acolo mă-nchid ca-n sicriu.

[...] Citește tot

poezie celebră de din volumul Plumb, 1916
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Iarna stâncii solitare

Tu, cum simți fulgii care se cernură
prin sita înghețatelor morminte
din cimitirul vechilor cuvinte
ce-au devenit de nori adunătură?

Ce iarnă e pe-acolo, pe la tine,
prin gânduri ca de viscol răscolite
în amintiri de conținut golite
și înghețate-n noile rutine?

Cum îți mai ninge: aspru și mărunt,
cristale ascuțite și-nghețate
ca răsuflarea unei umbre-n spate,
sau lin, ca fulgii dorului cărunt?

Cum îți e iarna, stâncă solitară,
uitată-n lumea ei de vechea doină,
cu oameni ce se bucură de-o moină
prin ierni străine? Spune-mi, cum e, țară?

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook