marul...strica

Se strică

văd că se strică
prin neparticipare la evenimente
pielea pe care o porţi
cu frică
pielea trasă la sorţi
într-o viaţă anterioară (?!)
se strică
şi vremea în ultimii ani
de tornade de frică de
natură ultimativă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul lui Traian. Păcăleală

P. M. P.-ul ne serveşte noul măr al lui Traian.
Nu-i ca mărul din poveste, nici ca mărul lui Adam.
E rumen, mare, arătos. Cu greu îl deosebeşti.
Deşi e aşa frumos, muşcând din el, te otrăveşti.

poezie de Dumitru Delcă (1 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aflat misterul

Priveam mărul încărcat
Cu rodul copt al verii.
Priveam cerul înstelat,
Târziu, în faptul serii.

Am întrebat mărul
De ce are mere.
Am întrebat cerul
De ce are stele.

Mărul iute mi-a răspuns
Că merele sunt mărgele.
Bunul Dumnezeu le-a pus
Să se mândrească cu ele.

Iar cerul, în loc de răspuns
Îndată s-a luminat.
Am înţeles. A fost de-ajuns
Răspunsul ce mi-a fost dat.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (20 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funcţia şi banii

Timpul, ştim, cu anii,
Strică chiar şi fierul,
Funcţia şi banii
Strică caracterul.

pamflet de George Budoi din Caracterul în aforisme şi epigrame (23 septembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia (întâi mărul...)

Femeia
I

întâi mărul.
pomul cu braţele întinse spre cer
şi-apoi ea. mugur pe ramură
deschizandu-se-n floare sub ochii lui,
apoi mătasea atingerii…
roşul buzelor arse de soare
şi-apoi mărul. mărul însuşi
din care-ţi doreşti cea dintâi muşcătură;
apoi mustul ce-ţi curge dulce printre dinţi
pe bărbie, pe gât, pe umeri
şi-apoi toată acea răcoare
umezire pătrundere simţire trăire
icnetul mărului strivit
şi-apoi ca o muzică desăvârşită
însuşi geamătul, întâi puternic
apoi treptat, treptat, stingându-se…

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă

Mărul din faţa casei
s-a gârbovit, parc-ar fi mama
în crepusculul toamnei
Şi an de an se uscucă ram cu
ram, celulă cu celulă,
ne amăgim punând o proptea
mamei, sprijinind într-o
cârjă mărul,
tremurăm înspăimântaţi,
ne aşteaptă
o iarnă pustiitoare...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul din vecini

Când Eva şi Adam erau în rai,
Pe frunze de-ntuneric ei cântau din nai,
Şarpele dansa din şolduri pe tulpină
Până-n ziua-n care veniră o vecină.

Eva pizmuitoare se uita atentă
Făcând din ochii ageri câte-o piruetă,
Adam sedus de mărul, vecinii lui, din sân
Dori să se înfrupte, se rugă la Stăpân.

Domnul, o, Preabunul, a încuviinţat
Şi-Adam fără astâmpăr mereu s-a înfruptat,
De-atunci este zicala că mărul din vecini
Este mai bun la alţii chiar dacă are spini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teologie

Nu, nu şarpele a sedus-o
Pe Eva cu mărul.
Toată povestea nu-i decât
O simplă viciere a faptelor.

Adam a mâncat mărul.
Eva l-a mâncat pe Adam.
Şarpele a mâncat-o pe Eva.
Acesta este un intestin întunecat.

Între timp, şarpele
Îşi digeră liniştit hrana –
Încântat să audă cum Dumnezeu
Îl strigă enervat prin grădina Raiului.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşc

cu poftă din mărul întins
de eva care râde ispititor
în grădina aia plină de pace
ce se poate întâmpla
dacă nu respect restricţiile?
muşc din mărul blestemat
viermele se retrage la timp
se fereşte de dinţii fierăstrău
fuge-n cămara cu seminţe
eva îmi face ochi dulci
cu farmecul unei dive pline
de glamour şi silicoane
dau alt curs evoluţiei umane
pun lucrurile în mişcare
fac istorie. vin păcatele
psihologia umană evoluează
mă simt un mic dumnezeu
mărul evei are puteri magice
trebuia să încalc regulile
pentru binele omenirii. trebuia

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept

Şi iarăşi e târziu şi te aştept
Sub mărul înflorit - a câta oară...?
Îmi ticăie iubirea-ncet în piept,
Că toată-a mea fiinţă te adoară.

Atâtea stele au mai răsărit
Să-mi lumineze noaptea înc-o dată...
Luceafărul o clipă a zâmbit,
Zărindu-mi fruntea în visări scăldată.

Îşi ninge mărul floarea liniştit
Pe creştetul ce-mi odihneai în poală...
Eu te aştept ca Sfinxu-ncremenit,
Să-mpodobim iubirea-n strai de gală.

Te-aştept să-mi dai iar fructul otrăvit,
Ca Eva, lui Adam, în Rai, odată,
Cu dragoste fierbinte îndulcit
De dorul ce mi-a ars fiinţa toată.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!