lautar

Biet lăutar

Venea dinspre sat miros de tămâie
în straie de cântec plecat din altar,
trecea peste râu, la mal să se suie
pe scripca purtată d-un vechi lăutar.
Arcuşul trezit din beţia străbună
se-ntinse de-a latul pe strunele reci,
o, biet lăutar, cu arcuşul în mână,
putea-vei prin râul năvalnic să treci?

Ştia lăutarul un vad,... mai la vale,
cu apele calme săltând în prundiş,
un singur şuvoi se rotea în ovale
sub creasta îngustă a unui suiş.
Căzu lăutarul, iar scripca-i scăpată
sălta peste valuri cu strunele-n jos.
O, biet lăutar,... ce aspră răsplată
venit-a călcând pe suişul stâncos!

Răsplată adusă de crunta-ţi ursită
venită din hăuri în lanul de grâu,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 10.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dimineaţă

În lumea asta nu e loc de îngeri!
Aici dorm scaunele cu spătarul pe masă.
Aici sobele pe fumuri intră în casă.
De îngeri nu e loc aici
când stingi apă cu noroc
ghinion stropit în jar
dacă îngeri mai găseşti
strânşi cu toţii la un loc
prefăcuţi în lăutar.
Nu! de aripi nu e loc
de podea să le pocneşti
Noi? Le-am aruncat în foc
Moarteo! Hai să ne trăieşti!!!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, Soare!

Hai, Soare, să te prind în oglinjoară!
Striga băiatul alergând prin şes.
Şi eu, în mreaja mea de la răstoace!
Râdea pescarul cu luleaua-n dinţi.
Şi noi! roşiră macii în poiană
Şi se şoptiră clătinând din cap.
Şi eu, să-mi fie-n cuib un ou de aur,
Pe culme clămpănea un cocostârc.
Şi eu cu rouă vreau să-l car acasă!
Zâmbea cumătra vulpe din răchiţi.
Şi eu din cer l-oi pune în ştiubeie!
Cânta albina-n urdinişul ei.
Un lăutar îl prinse în vioară,
De scăpară pe coarde sub arcuş:
Ba dimineaţa-i tremură luceaua,
Ba-i clipocea steloiul în amurg.

poezie de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece şi avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Şi într-un vechi, micuţ bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor şi de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste şi amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet şi rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îţi răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licori din struguri de fluturi

Beau pe-ascuns din strugurii de fluturi
Botezaţi în Clopotul lui Gauss,
În hora mare sunt meteorit,
Lunec în lumina din Pronaos.

Diformă-i încercarea vieţii-n rod,
Cerul coboară-n câmpul cu belşug,
Izvoarele de grâu în aur curg
Sub tainele ştiute doar de plug.

Un lăutar lăuntric trece-n trup,
Cântă-n prichiciul de vise şi dor,
Culorile dispar şi fluturii
Vin în iubirea pentru care mor.

Beau pe-ascuns din struguri şi speranţă,
Viaţa-mi pun în inima de fier,
Sunt meteoritul care simte
Că locul meu e-aici şi nu în cer!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi oameni în acelaşi interval de timp

Cu lejeră dexteritate, în Culag Bar un lăutar
Cântă melodii vioaie, ritmate, la vioară.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Pe debarcader, turiştilor arşi de soare
Le-atârnă burţile peste nişte şorturi improbabile.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Un bărbat agaţă pe lacul Veyatie
Un păstrăv la undiţă. Peştele se zbate-n cârlig.
Iar eu sunt în Edinburgh.

Sau aşa pretind. E-atât de uşor să fii
Doi oameni în acelaşi interval de timp.

Unul zâmbeşte şi bea cafea
În Leamington Terrace, Edinburgh.

Celălalt taie-un pachet de-amintiri
Şi trage as după as după as.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă, lăutare!

Îţi dau paltonul meu ca suvenir
- să-mi fie voia bună-n astă seară -
Doar cântă, lăutar mai abitir,
De-ar fi să rupi o strună la vioară!

Să curgă vinul aspru în ulcele
Cât ţine banul strâns de la chimir
Şi bată pasul, tare, de podele
Acei ce ştiu hori ca în delir!

Să spuneţi că aşa-i frumoasă viaţa,
Că toate cele rele-ncet se duc,
Din noapte iar se naşte dimineaţa
Când tot la mândra zorii îi apuc!

Mai toarnă cârciumare cu iuţeală
Rubinul în butoaie învechit,
Cât bani încă mai sunt, nu ai sfială
Şi pune şi-un berbec la rumenit!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acordeonistul

Un vechi acordeon îşi strig-amarul
Pe clapele de fildeş ancestral.
Sărman, şi trist, şi singur, lăutarul
Visează şi-azi IUBIREA din astral.

Cu degetele-i lungi si ostenite,
Trimite sunetele către nori.
Şi oamenii din preajmă-i dau verdicte,
Fiindu-i cei mai sinceri spectatori.

Doi bătrânei cu plete argintii
Se-apropie de el şi îl ascultă.
Privesc prin aburite dioptrii,
De lacrimi, ce-amintirile rezultă.

În valsul ăsta, el o săruta
Într-un salon, culori de caramel.
Apoi, îngenunchind, îi dăruia
O inimă curată şi-un inel.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăfăieţii

moto: Nici un filament nu arde
Doar aşa pe veresie
Azvârlind spre primărie
Vorbe proaste şi bombarde
--------------

Lăfăieţi de modă veche
Ce-aţi luptat fără stindard,
Cântând aşa după ureche
Un lăutar, n-ajunge bard!

Enigma voastră iar derută
Femeile ce merg pe dos
Provocatoare de bancrută
Şi paguba ca un folos;

Închise drumurile singur
Sărmanul conte Prepeleac
Dacă nu coborâţi în ringuri
Celelalte sunt un fleac!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec la drumul mare

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu gheare şi musteţe lungi,
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căpriu

La ceasul când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună,
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună

Şi atuncea şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd de Domnul
că le-am stricat, urlând, tot somnul

De sus, din vârful săptămânii,
să le răspund rânjind scârbos:
Iubesc doar locul, nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!