irosit

La 29 de ani...

Un timp pe care nici nu l-am simţit
Şi doar trei sferturi consumat corect.
Sfertul rămas, e timpul irosit
În căutarea "omului perfect".

A devenit acum de negăsit,
Acela ce era sărac cu duhul.
Copilul vieţii de ne-nlocuit,
Ce-şi permitea a cuceri văzduhul.

Rămase doar poetul obosit
Şi teama resemnării viitoare,
De care căutarea-mi s-a lovit,
Pierzând esenţa tămăduitoare.

Ne naştem cu reţeta fericirii
Scrisă-n pupilele copilăriei,
Dar firea ne dă-n braţele orbirii,
Făcându-ne părtaşi nimicniciei.

[...] Citeşte tot

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXII

Cu noi viaţa-şi mâne
imboldul, dar clipa
măsoară şi pripa
şi-n veci ce rămâne.

Ce trece-n neştire
curând irosit,
nu e plăsmuit
spre sfânta rodire.

Tineri, cutezanţa
nu-i izbânda plină
în zbor să vă poarte.

Cumpănă-i speranţa,
beznă şi lumină,
şi floare şi carte.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ratare

Motto:
Chişinăul şi-a irosit şansa de a profita de mandatul României la Consiliul UE. Teodor Meleşcanu

... iaca malul drept de Prut
iaca malul stâng
două mafii ba mă mut
ba mă pun să plâng

s-apoi strigă c-am ratat
să cerşesc mandatul
de-a ieşi dintr-un aluat
şi-a intra în altul...

poezie de Iurie Osoianu (4 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză, surată...

Frunză de toamnă chircită
Pe creangă neagră-n copac,
De ploi şi vânt năucită,
Îmbracă-ţi portul sărac.

Te voi culege în palmă,
Ca pe un vis obosit,
Roşul din tiv ne condamnă
Vinei că ne-am irosit.

Hai să ne-ascundem surată
Prin filele unei cărţi,
Ca la un fel de serată,
Vino să tragem la sorţi!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de serenadă

Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.

Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.

În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Iubire, vlagă, încântare
Şi viaţă, tot s-a irosit;
Şi chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.

Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simţii o scârbă-ngrozitoare.

Şi totuşi, vai, nimic nu ştie
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
"Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!"

poezie celebră de Alfred de Musset (1840)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 129

Spiritul irosit în lumea decadentă
E poftă-n faptă, dar până la faptă,
Pofta sperjură, sângeroasă, indecentă,
Sălbatică şi crudă şi nedreaptă
Pe care n-o iubeşti, că-i ipocrită,
De cuget e vânată voiniceşte,
Dar cugetul momeala o vomită
Căci cel ce-o înghite, brusc înnebuneşte;
Şi-apoi nebunul se îmbogăţeşte
El are, a avut şi vrea mai mult
Şi pare fericit, deşi jeleşte,
Că bucuria a respins demult.

Asta văd toţi, dar nu au ştiinţa-adâncă
Să ocolească raiul ce în iad ne-aruncă.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar, dar clar

În cuvintele încreţite de nervi
aştept să mă atingi şi tăcerea se rupe,
îmi convine surâsul tău rece şi paşnic,
nu mă răzbun pentru timpul irosit în plâns,
s-a întâmplat să nu mai cred nimic
şi am scăpat de supărare.

Am atâtea variante în cărţile de viitor,
sunt dispus la experimente mai directe
şi tu nu vrei să încerci,
ai întâlnit pasărea cu clonţul ascuţit de furtuni,
glasul ei e prevestitor de nenorociri
se aude rar, dar clar.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul nu-i singurul ce trece

Cafeaua de dimineaţă,
În somn şi poate ceaţă
Mă văd irosit în spirit fandosit.
Singur şi tăcut ascult pierdut
Simţirile ascunse, suspine ajunse;
Anii cei pierduţi,
Răzvrătiţi şi decăzuţi
Caut în vid: negru, insipid...
Se scurg fremătând, rând pe rând
Bătrâne secunde, noi alternăm în unde
Caste şi latente, ajung şi realmente
Îmi sorb cafeaua acum rece;
Timpul, nu-i singurul ce trece...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme in vid

Păşeşti în neştiinţă şi crezi că nu te-aude nimeni,
Că nu te vede nimeni plutind în infinit,
Şi nicio întrebare nu te macină pe tine,
Căutător sălbatic de aur ruginit.

Te temi să nu te vadă lumina dintre umbre,
Cum te topeşti căzând cu picătura-n ceas,
Nu ştii şi nu te doare unde se varsa marea,
Câte priviri împarte şi câte i-au rămas.

Nu ştii unde să cauţi şi te ascunzi în tine,
Începi să sapi agale în propriul nesfârşit,
Te scalzi în eul tău, deşi nu-ţi aparţine,
Că să-ţi îngropi în grabă talentul irosit.

poezie de Andrei Neculaesei
Adăugat de Andrei Neculaesei
Comentează! | Votează! | Copiază!