indoi

Şi pentru a te îndoi trebui să iei o hotărâre.

aforism celebru de Stanislaw Jerzy Lec
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii devin civilizaţi nu în raport cu bunăvoinţa de a crede, ci cu dispoziţia de a se îndoi.

aforism celebru de H.L. Mencken
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să treci cu vederea cusururile moşneagului. Se mai poate oare îndoi fierul după ce s-a răcit?

aforism celebru de Pitagora din Legile morale şi politice
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă gâştii

Gâscă, gâscă, gâscă,
Îţi îndoi gâtul spre cer şi cânţi.
Penele tale albe plutesc pe apa de smarald,
Picioarele roşii împing în undele clare.

poezie de Luo Binwang, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire

Setea noastră, câte guri s-o-ncapă?
Nu mai poţi cărarea s-o îndoi
Celui ce i-ai dat un strop de apă
Şi i-ai luat fântâna înapoi.

epigramă de Damian Ureche din Ridendo 40
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preinfarct (jocul cu moartea)

şi ce dacă la noapte
îmi înlocuiesc somnul
şi ies din realitate puţin

de fapt poate dau o fugă
până dincolo...

oricum nu mai am timp să
împart cu nimeni nimic
inima se încăpăţânează
să mai fie gestul
ce-mi aparţine
şi atunci
îmi îndoi genunchii
şi-n aceea porţiune de linişte
îmi desenez amintirile

ştiu că e o simplă
întrerupere înăuntru...

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

După stricarea Troadei, în vreme ce rămăşiţurile zidurilor, a capiştilor şi a palaturilor sale încă abureau şi când supt aceste năruiri văpsite de sânge, Priam, norodul şi copiii săi erau îngropaţi, când femeia şi fiicele sale se duceau în robie să slujească pe nişte biruitori fuduli şi când aceşti însuşi biruitori erau să pieie, unii în palaturile lor, alţii pe mări, unde cu ticăloşii să umble din ţărm în ţărm, în voia valurilor, a vânturilor şi a furtunilor, — în sfârşit, când pe câmpii Troadei, Ahilevs, Hector fiul lui Telamon erau culcaţi în ţărnă şi că o mulţime de eroi amestecau duşmănească lor ţărnă într-un singur mare mormânt, Elena şi cu Menelau, împăcaţi împreună, se întorceau cu linişte şi cu chef la Lachedemonia şi, jăluindu-se cu dulceaţă că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-şi iertăciune că au crezut nişte arătări înşelătoare şi făgăduind că nu se va mai îndoi de dragostea, nici de credinţa sa.

începutul de la eseul Pirostia Elenei de Jean-François Marmontel, traducere de Constantin Negruzzi
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!