extazului

Panorama dansului extazului

Intri în pământ, ce durere

Mă dor pomenirile duioase
şi aruncarea în mormânt
mă dor şi sticlele de vin rămase,
mă doare-n cot, la cât de fraier sunt!?

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ion Bănuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacchus şi copiii lui

Zeul vinului şi-al viei,
Al extazului, beţiei,
A avut copii "vreo mie";
I-a făcut toţi la beţie?

Cu bacante, cu soţii?
I-a făcut toţi la orgii?
I-a făcut cu bucurie,
Sau din pură nerozie?

pamflet de George Budoi din Elogii vinului şi viei (1 octombrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori

se simt în război cu acel miros
hormonii amintirilor viitoare
dau semne de îndrăcire
fă-le dezlănţuita slujbă de exorcizare
tăvăleşte-i prin cenuşa
înfrângerilor supravieţuitoare
până când capătă înfăţişare de zori
apoi lasă-i să cânte cocoşeşte
pe gardul extazului iluzoriu

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul zilei

Hai să fim asemeni
Cu două stele căzătoare pe cerul zilei.

Să nu permitem nimănui să ne descopere frumuseţea sublimă
Atunci când ţinând de mână pe Dumnezeu
Ardem

Într-o existenţă sacră care sfidează,
Care depăşeşte

Orice descriere a extazului
Şi a iubirii.

poezie de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împleteam părul tăcerii negre

cum praful de pofte cernute
de fluturii orbirii luminii
în codiţe visându-se şerpi
plutind pe untdelemn erotic.
O, sâmbure al inconştienţei cărnii
înarmate cu destrăbălare;
aură vicleană a luptei din care
praştia psalmistului
s-a-mbătat cu clei de traiectorii
tăiate cum venele extazului
de aparenta plutire deasupra
labirinticei prăpăstii.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extazul era

să împărţim aceeaşi bucăţică de zahăr
o ţineam în gură pe rând sorbind o înghiţitură
de cafea şi prin sărut ne-o trecem din gură
în gură îndulcind cafeaua cu aceeaşi bucată
ce intră sau iese savant pe buzele noastre
pofticioase de atâta patimă o floare
înfloreşte uluită în îmbrăţişarea noastră

rămânem robii extazului până la topirea
zahărului în cuvinte de dragoste şoptite

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ambrozia cuvintelor tale

Din ambrozia cuvintelor tale,
Savurez vraja extazului divin.
Culegând ale strofelor petale,
Eminescului-Luceafăr... mă închin!

Inimi iubindu-se pe strune de vers
Se întreţes prin sentimente pure,
Mănunchiuri de raze înspre Univers,
Se stabilesc în piscurile sure!

Prin graiul tău divin... dulce, românesc,
(Ambasador al poeziei noastre!),
Inimile prin iubire se întreţes,
Cu mii de îngeri, printre flori albastre!

poezie de Toth Arpad
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarna, Doamne, si te strig din nou

E iarna, Doamne, si te strig din nou
Lupoaicele extazului ma prada
Fluorescentul inimii halou
Revarsa raze purpurii-n zapada

Si corbii mari din ceruri cad perechi
Par stelele feerice cochilii
Decembrie, topind atginturi vechi
Si-a dantelat Sagradele Familii

Trec magi calauziti de-un viu colind
In omenire-s patru miliarde
Si-un singur Christ - si-acela suferind

Ingenunchez, in jur se sparg petarde
Desertaciune-i totul, ma desprind
Si te trezesc prin candela ce arde

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din 101 poezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile oraşului de vânt

Stau la mansarda timpului,
de la fereastră urmăresc trecerea călătorilor
pe străzile oraşului de vânt
intrat în colbul istoriei.

Apele focului se varsă-n amintiri
îşi fac albii adânci în peisajul extazului,
pietre vorbitoare suspină prin aer
cu sunete-n surdină.

Cuvintele înghit nemişcarea,
străzile freamătă la umbra lampadarelor
în zile flămânde şi nopţi de lacrimă,
patima fântânilor cu roată.

Cerul coboară-n răstimpuri
cu stele-n visele femeilor de ploaie
care nu mai pricep
cine pe cine iubeşte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mării

Marea-l va izbi mereu cu valurile,
dar coastele lui albe de piatră spălată
călărind pe pânzele spumei
sau pe hula de fund, sau pe talazurile
cu-albatroşi

sunt ale unui om încăpăţânat.
El cheamă furtuna, el
trăieşte din ea! Instinct
cu temeri care nu sunt temeri,
ci ghimpii extazului,
o licoare secretă, un foc
care-i inflamează sângele
până când acesta devine-atât de rece
încât stâncile par să sară în mare,
şi nu marea să le îmbrăţişeze. Ele se-avântă
spre larg pentru a prinde navele
sau chiar cerul care
se apleacă spre-a fi sfâşiat.
Acestora el le strigă,

[...] Citeşte tot

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!