elisabeth kubler-ross

***

Acela
ce din gandirea comuna
talcuiri uimitoare distileaza,
si-atatea esente aduna
din specii stiute, moarte pe prag,
la care n-am luat aminte,
incat ne miram ca noi insine
n-am facut asta mai inainte.
Cel ce dezvaluie infatisarea
a toate-este POETUL(din Moarte).

poezie de Emily Elisabeth Dickinson din Reflectii si maxime;Ed.Stiintifica si Enciclopedica-Bucuresti,1989
Adăugat de Ovidiu Hortopan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea in editie de lux

sunt foarte îngrijorat de faptul că Elisabeth a acceptat să îşi sărbătorească ziua de naştere în mijlocul unui lan de grâu,
e atât de sensibilă încât mirosul viitoarelor pâini îi poate provoca un sentiment de inutilitate.
acum stă cu mâinile înţepenite pe volan şi mă pândeşte cum scriu versuri nesperat de lungi despre tristeţea ei.
dincolo de portiera argintie e o lume nouă, aşa o mint, ne putem tăvăli prin praful pierdut de hainele unor zei şchiopi, va fi minunat...

sunt prea lungi versurile tale, ţipă Elisabeth, trena rochiei mele se încurcă în prepoziţiile compuse şi verbele tale îmi ard faţa
aşa să ştii...
am văzut asta, nu e nevoie să te repeţi la fiecare oprire în lanurile aurii,
trena rochiei tale oricum e de mult timp sfâşiată de colţii geloziei iar versurile mele sunt lungi, da, foarte, foarte lungi...

până la urmă am aruncat-o cu forţa în mijlocul toamnei, şampania s-a revărsat peste sânii ei domolindu-i panica
în loc de cupele cu un singur picior am folosit palmele aspre ale disperării...
gustul băuturii s-a schimbat de parcă ar fi fost prea devreme să ne strigăm pe nume,
ciudat,
foarte ciudat...

la plecare, ploaia ne-a murdărit inimile cu fulgere,
am evitat să ne privim feţele

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul marinar

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung s-a terminat;
Acum mă odihnesc aici şi, liniştit,
Privesc lumina soarelui la scăpătat,

Un fel de surâs vesel deasupra
Imensităţii reflectând azurul, liberă şi-adâncă.
Voiajul meu cel lung s-a terminat, prieteni,
Dar, o, această inimă a mea e încă

Acolo unde orizontul întâlneşte marea!
Voiajul meu cel lung s-a terminat...
Dar cât mai pot rămâne liniştit aici, prieteni,
Privind lumina soarelui la scăpătat?

Ce-înseamnă-o viaţă trăită-n linişte, prieteni,
Când fiecare briză zburdă-n libertate,
Când fiecare furtună care se abate
Îmi aduce mesaje de departe?

[...] Citeşte tot

poezie de Margaret Elisabeth Sangster, 1838-1912, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!