domolit

La mare

Trupuri goale se prăjesc
la razele din spectrul uv
în exploziile solare
nocive
cu potenţial cancerigen
se zvârcolesc prin nisipul
iritant şi încins
domolit doar de şocul termic
produs de apa rece a mării
şi de urzicăturile tentaculelor
drăguţelor meduze
deranjate în propriul lor habitat
de trupurile celulitice.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1

Cred c-am murit pe sânii de strugur
ce m-au vrut
în schimbul păsărilor derutate,
cred c-am să trec în arbori
şi celălalt ţinut
mă va conţine doar pe jumătate;
cred că sunt arcul ploii –
o splendidă agat
zbătându-ţi-se domolit în coc...

Şi poate-s doar lumina prin parc,
neruşinată,
sfinţită evadare din Van Gogh...

poezie clasică de George Florin Cozma din Oglinzi în rouă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, primăvară

Mi-ai apărut în cale, primăvară,
Surâzătoare, cu ochii de azur,
Salbe de ghiocei şi viorele-ţi dau contur,
Trezind totul din amorţeală.

Pe Crivăţ cel neobosit
Ce-a alergat din zori în noapte,
Prezenţa ta l-a domolit
Că deseori vorbeşte-n şoapte.

Simt raze cu lungimi de undă
Care pătrund în nevăzut
Ce fiinţa-ntreagă mi-o inundă
De la prezent către trecut.

În pajiştea cu braţe moi,
Hai, primăvară, nu rămâi la noi?!

sonet de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de azur

Mi-ai apărut în cale, Primăvară,
Surâzătoare, cu ochii de azur,
Salbe de ghiocei îţi dau contur
Trezindu-ne din amorţeală.

Pe crivăţul neobosit
Ce-a alergat din zori în noapte,
Doar liniştea l-a domolit,
Că deseori vorbeşti în şoapte.

Sunt raze cu lumini de undă,
Care pătrund prin nevăzut
Şi toată viaţa o inundă
De la prezent către trecut.

În pajiştea cu braţe moi
Hai, Primăvară, iar, la noi!

sonet de Constantin Iordache din Fereastra magică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruba'iyat 1966

Eram un punct de de praf măsurat în molecule,
Acum sunt piscul înalt al muntelui, acoperit de zăpezi;
Eram ca un bob de cafea uitat într-un vas gol,
Acum sunt unda de lumină călăuzind mulţimi.

Mi-ai domolit foamea, mi-ai stins mânia,
Energia ta îmi hrăneşte vocea, radiază în inima mea;
Acum sunt miezul cuvintelor vii curgând
De pe buzele mele ca lava topită, scânteind de bucurie.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de padure

Inchide ochii
ai sa vezi padurea
ninsa
prin trunchiuri golase
Ciuta
alearga spre margini
sunt eu
nu ma mai recunosti
nu mai ai puterea
sa ma strigi
din spatele ochelarilor
incetosati de amintiri.
Cheama-ma
sa-ti aduc aerul tare
si proaspat al noptii
cu ochii purtand
lumina blanda
a lunii pline
Cheama-ma
cu glasul domolit

[...] Citeşte tot

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tunelul timpului

Prin tunelul timpului am călătorit.
M-am luat la trântă cu tot ce-am întâlnit.
Cu zilele, cu anii,
cu averile, cu banii.
Pe autostrada timpului
mă credeam zeul Olimpului.
În tunelul timpului am descoperit
că viaţa noastră este, un bob de nisip.
O scurtă poveste care ne răsfaţă,
pe care omenirea a numit-o viaţă.
În zadar am crezut că tunelul îl pot străbate.
Mi-am domolit avântul şi-am făcut un pas în spate.
Nu a fost să fie ce am încercat.
A fost o utopie şi am renunţat.

poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Soarele încet coboară
După munţi, la asfinţit,
Înserarea se strecoară,
Arşiţa s-a domolit.

Plaja s-a golit de lume
Am rămas numai noi doi
Stăm de vorbă, facem glume
Şi-apoi râdem amândoi.

Stele una câte una
Se aprind pe firmament
În curând răsare luna
În văzduhul transparent.

Ne-am întins acum pe spate
Şi privim cu încântare
Cum coboară-nflăcărate
Două stele căzătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (9 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 86

Să fie versul lui ca pânza-n vânt
Ce vine către tine ca spre pradă
Cel care-a domolit al meu avânt
Făcând ca mintea mea să nu dea roadă?
Oare-al său duh, de duhuri inspirat
Să scrie minunat, m-a prăpădit?
Nu, că nici el, nici cei ce l-au urmat
Nu-s vinovaţi c-am versul buimăcit.
Nici el, nici acel duh prietenos
Ce-l amăgeşte noaptea că-i isteţ
Nu m-au făcut să tac neputincios;
În faţa lor rămas-am îndrăzneţ.

Dar când în versul lui te-ai cuibărit,
Abia atunci al meu s-a moleşit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără alte cuvinte

(sonetul de timp)

renasc tăceri, ruine emulsive,
tu-ndestulezi cu taine-a ta ulcică
ci între noi a depărtări despică
o sete-n sânge fiert, stingând misive.

şi-n rugăciuni fiind infern de frică
expectoram mirări şi moi, lascive
la uşi erau doar umbre convulsive
a înviere-n crucea noastră mică.

aceleaşi vorbe am spre a ne spune
în stih seninul mi s-a domolit
dar pe mai mult e de nimic genune.

îmi amintesc sonetul monolit
şi clar şi verde, da-n clepsidră dune
furtuni de timp truisme-au dezvelit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Cupidon
Comentează! | Votează! | Copiază!