cezare pavese

Dimineaţa tu te întorci întotdeauna

Adierea zorilor, uşoară,
respiră cu gura ta
la capătul străzilor goale.

Lumină gri, ochii tăi sunt
stropii gingaşi ai zorilor
deasupra dealurilor întunecate.

Paşii şi răsuflarea ta,
asemeni vântului în zori,
aburesc casele.

Pietrele, umerii oraşului,
degajă aburi –
tu eşti viaţă, trezire din somn.

Stea pierdută
în lumina zorilor,
susurul zefirului,
cădură, respiraţie –

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti pământul, eşti moartea

Eşti pământul, eşti moartea.
Anotimpul tău e-ntunericul
şi tăcerea. Nu e pe lume
nici un lucru ce mai mult decât tine
să fie-ndepărtat de zorii zilei.
Când par a te trezi
eşti numai durere,
o ai în ochi, în sânge
dar tu n-o simţi. Trăieşti
cum trăieşte o piatră,
cum trăieşte pământul dur.
Şi te-nveşmântă vise,
tresăriri şi suspine
pe care le ignori. Durerea
ca apa unui lac, se-agită şi te înconjoară.
Sunt ceruri pe faţa apei.
Tu le laşi să se destrame.
Tu eşti pământul şi moartea.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ieşit să vadă luna

ce face luna şi luna părea
foarte provizorie, acolo
unde a urcat-o creatorul
mult deasupra vecinului
care usca frunzele plantelor
cu feonul după fiecare ploaie
apoi trecea la uscarea balustradei
şi a trotuarelor din faţa blocului
era dezamăgit pentru că nu
a prins loc în cimitirul nebunilor
unde asculta carlos santana
şi citea cesare pavese la umbra
unei sticle sau la umbra mea

ieşise cu un pardesiu pe care aproape
nu-l dezbrăcase pentru că a uitat
cum trebuie îmbrăcat, dar mai curând
s-ar arunca într-un puţ cu vipere
decât să recunoască măcar faţă de sine
că iubeşte actriţa aia nebună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va veni, moartea va avea ochii tăi

Când va veni, moartea va avea ochii tăi, proprii tăi ochi –
această moarte care ne însoţeşte
de dimineaţa până noaptea târziu, insomniacă,
surdă, asemeni unei vechi remuşcări
sau unei obişnuinţe stupide. Ochii tăi
vor fi un cuvânt inutil,
un ţipăt mut, o tăcere.
Aşa cum îi vezi tu în fiecare dimineaţă
când, singur, te apleci spre
oglindă. O dulce speranţă,
speranţa că-n acea zi noi vom şti
că tu eşti viaţă şi că tu eşti nimic.

Pentru că fiecare viaţă are-o privire.
Când moartea va veni, va avea ochii tăi,
O obişnuinţă de care tocmai ai scăpat,
ca şi cum ai vedea-n oglindă
cum o faţă moartă reapare,
ca şi cum ai asculta, atent, nişte buze închise.
Vom coborî tăcuţi în abis.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alter-ego

De dimineaţa până seara vedea tatuajul
pe mătasea propriului piept: o femeie roşcată,
goală, întinsă-n câmpul de păr. Sub locul acela
unde uneori era haos a apărut, de nicăieri, ea.

Zilele treceau printre blesteme şi-ndelungi tăceri.
Dacă femeia ar fi fost vie, nu doar un tatuaj,
s-ar fi urcat pe pieptul lui păros, iar el ar fi
ţipat mult mai puternic în celula aceea minusculă.

Cu ochii larg deschişi, în tăcere, stă lungit pe pat.
Un oftat adânc, precum suspinul mării, îi cutremură
oasele solide-ale corpului: este întins parcă
pe puntea unei corăbii. Încordat, ca şi cum,
simţind pericolul, odată trezit, trebuie să sară-n picioare.

Trupul, acoperit de-o transpiraţie sărată, revărsa
o lumină solară. Celula era prea mică
chiar şi pentru o singură privire de-a lui.
Mâinile erau dovada că se gândea la o femeie.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicile vor şti

Va cădea iarăşi ploaia
pe ştiutele, iubitele noastre trotuare,
ploaie blândă
ca o respiraţie sau ca nişte paşi uşori.
Iarăşi briza şi zorii
vor înflori odihnitor
sub paşii tăi
care revin.
Pe pervaz, printre flori,
pisicile vor şti asta.

Vor fi alte zile.
Vor fi alte voci.
Vei zâmbi singur.
Pisicile vor şti asta.
Vei auzi cuvintele altor vremuri,
cuvinte obosite şi pustii,
asemeni unor costume de demult,
de la festivaluri intrate-n amintire.

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

Bărbat şi femeie,-n pat, trăgând cu ochiul unul la altul:
trupurile lor relaxate, întinse şi obosite.
Bărbatul nemişcat, femeia respiră adânc,
coastele ei urcând şi coborând. Picioarele bărbatului,
desfăcute, sunt osoase şi noduroase. Şoaptele
de pe strada însorită se-nfăşoară-n jurul lor.

Aerul atârnă impalpabil în umbra grea
şi se strânge-n stropi de transpiraţie vie
pe buze. Privirile celor două capete alăturate
sunt identice, dar nu mai văd trupul celuilalt
ca atunci când s-au îmbrăţişat.
Abia se mai ating.

Buzele femeii se mişcă un pic, dar nu se-aude niciun sunet.
Respiraţia care saltă coastele se opreşte
la o a privire mai lungă a bărbatului. Femeia
îşi apropie faţa de cea a partenerului, buze lângă buze.
Dar privirea bărbatului rămâne-n penumbră, neschimbată.

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (II)

E greu să exişti pe lumea asta făr-a fi băgat în seamă.
Toate celelalte lucruri se suportă mai uşor. O duşcă, două, trei –
şi impulsul de a sta şi de a gândi de unul singur revine.
Nimic nu se poate împotrivi zumzăitului
de fond, de-aceea apare deodată miracolul
de-a te fi născut şi de a te holba la un pahar. Iar munca
(pe omul care-i singur nu-l duce gândul la muncă)
devine iarăşi credinţă, credinţa de-a crede că suferinţa e numai bună
pentru a te concentra şi-a medita asupra ei. Şi nu trece mult timp
şi ochii nu mai privesc nimic în particular, întristaţi, parcă orbi.

Dacă acest om se ridică şi pleacă acasă să se culce,
el va arăta ca un orb care s-a rătăcit. Oricine
ar putea sări de nicăieri şi lovi cu brutalitate.
O femeie – frumoasă, tânără – ar putea fi văzută
sub un bărbat pe stradă, gemând
în felul în care o femeie a gemut odinioară sub el.
Dar acest om nu vede. El se îndreapă spre casă să se culce
şi viaţa nu devine nimic altceva decât zumzetul tăcerii.

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un episod de viaţă

În zori a plecat de-acasă să cosească pentru boi
Iarbă bună, iarbă grasă, cu lucernă, cu trifoi,
Otavă din cea aleasă pentru vite, pentru oi.

Carul scârţâie alene, omu-ndeamnă la urcuş:
- Hai, Cezare! Haide, tată! Uite, ajungem acuş.
O să paşti liber băiete, nu te mai ţin la ţăruş.

Când ajunge sus, bătrânul slobodă calul din ham,
Strânge hăţul, ia mâncarea, o agaţă într-un ram,
Prinde coasa şi se-nchină către cerul ca de geam.

Să mai trăiască ar vrea, câţi ani cucul îi cuvântă.
Cântă coasa în trifoi, omul fluieră şi cântă,
Munca pentru el a fost, totdeauna treabă sfântă.

Cum culcă la pământ otava, brazdă după brazdă,
Se-opreşte. Priveşte sus şi nu-i vine ca să creadă
Că pe cerul cel senin se-adună norii grămadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (6 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!