caprioara emil girleanu

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căprioară în crâng

te-ai întors iubire de foarte departe
genunchii ţi-s juliţi de la vânt
dumnezeu astăzi parcă iarăşi desparte
apele dintre cer şi pământ

inorogii pasc printre munţi de zăpadă
copitele le sunt prea fierbinţi
vara asta pare c-ar vrea să mai ardă
doi copaci încărcaţi de dorinţi

azi să nu mă aştepţi în crâng căprioară
nu mai am ce păduri să-ţi ofer
nişte maci înroşesc un lan de secară
nu mai sunt nici amurguri în cer

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hossu, Emil

Emil Hossu era un om cinstit şi un actor care chema publicul.

definiţie clasică de Sebastian Papaiani
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

căprioară însângerată -
lovitura cuiului percutor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioran, Emil

Emil Cioran, acest sceptic de serviciu al unei lumi în declin.

definiţie clasică de Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul scepticilor, fie ei şi de serviciu, într-un anumit climat social cam auster, cum cam plouă pe la noi, este [...] | Citeşte tot comentariul

Arcul se-ntinde
Săgeata slobozind-o
Spre căprioară.

haiku de Mihail Mataringa (15 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioran, Emil

Emil Cioran: amarul în implozie naţională.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (20 octombrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emil Cioran nu e amar, în nici un caz! Poate dumneata...

Manole: A mea a fost patima, eu am fost al patimei, eu am fost... Vai nouă, Mira, biserica s-a tot prăbuşit - cu cât se prăbuşea - patima creştea... De-atâtea ori ai fost căprioară neagră când suiai drumul la noi. De-atâtea ori ai fost izvor de munte, când coborai de la noi. Acum eşti aici încă o dată: nici căprioară, nici izvor, ci altar. Altar viu între blestemul ce ne-a prigonit şi jurământul cu care l-am învins... Nu, Mira nu. Ştiam că vii speriată, ştiam că vii purtând grija altor vieţi. Şi atunci am glumit, făcând pe bărbaţii sălbatici. Povestea cu jertfa omenească -e numai aşa-un joc. Un joc de albă vrajă şi întunecată magie pe care îl vom face cu tine.

replici celebre din Meşterul Manole de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!