balta alba vasile alexandri

Lebăda

Când pintre valuri ce saltă
Pe baltă
În ritmu uşor,
Lebăda albă cu-aripele-n vânturi
În cânturi
Se leagănă-n dor;
Aripele-i albe în raza cea caldă
Le scaldă,
Din ele bătând,
Şi-apoi pe luciu, pe unda d-oglinde
Le-ntinde
O barcă de vânt.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada e albă,
Lumina e albă.
Natura are salbă
Şi coroniţă albă.

catren de Dumitru Delcă (10 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul potrivit la locul potrivit

Din poziţia-i înaltă
Pe temeiul că-i votat,
Dă ades cu bâta-n baltă
Într-o baltă ce-a secat.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albă chemare:
scoici dezlipite-n amurg,-
aripi de înger.

haiku de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Iulia Alba

Ningea bogat, ningea duios
Cu fulgi maşcaţi ca nalba,
Pe când trăiam un vis frumos
La Iulia Alba.

Un vis reunitor de neam
Ca din mărgele salba,
Ah, eu pe-un vis mă răstigneam
La Iulia Alba.

Mergeam tăcut, cu pasul blând
Prin dimineaţă, dalba,
Prima-n zăpezi urme lăsând
La Iulia Alba.

poezie clasică de Leonida Lari (2 decembrie 1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balta

Abia după ce murise
I-a dat prin gând
- În fond, de ce nu?
C-ar trebui să-şi refacă viaţa.

Dar unde? Când? Si mai ales cine?
Că acum nici nu mai ştia bine
Ce este? Cum este
Şi mai ales de ce să-şi mai refacă.
Şi ce? Când? Unde?
Şi iarăşi sâsâitoarea viespe: cine
Cine să-si refacâ. Şi ce?

Se repetă şi-a zis într-un târziu,
S-o lăsăm baltă.

(Balta era de altfel plină de el,
- Intrat de trei zile în circuit
Trestii gânditoare - aiurau -
Broaşte, mâl bolborosind în adânc, peştişori cât unghia

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi îmbrăcate în mătase albă

Nopţi îmbrăcate în mătase albă
În sufletu-mi se-aşează liniştit
Mi-e gândul somnambul şi obosit
De nopţile ce s-au ţesut în salbă.

Însingurat ca floarea cea de nalbă
Care în loc stingher a răsărit
Îmi pare că-n destin s-au contopit
A mele gânduri şi cu noaptea albă.

Mă tot întreb de răsări-va soare
Aducător al timpului senin,
Cât va mai fi până atuncea, oare?

Aştept doar în durere sau suspin,
Speranţa zilei tămăduitoare
Ce-alungă noaptea albă şi-al meu chin.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai ivit ca o romanţă
Dintr-un Cer cu stele reci,
Floare albă de speranţă,
Floare albă de poteci...

catren de Pavel Coruţ din romanul Să vii ca o părere...
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtejul şi-a făcut gustul, şi-n mijlocul unui drum de ţară, lângă o curte, s-a înţepenit o clipă ca un sfredel, apoi s-a topit deodată, lăsând tot ce luase, baltă, la pământ. Iar cărăbuşul căzu pe-o bucăţică de hârtie albă şi rămase acolo, ameţit. Când s-a trezit, privi împrejur: un drum prăfuit. Şi din capătul drumului, ţanţoş, cu pieptul în platoşă, cu pintenii arcuiţi, venea un cocoş. "Ia! scap de unul şi dau peste altul, îşi zise cărăbuşul; ăsta mă-nghite!" Cucoşul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la cărăbuş şi a trecut mândru înainte.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El era

un simplu poet consort
care era mort
după
sărutul ei scris alambicat
ca un dor care-l doare
ca o uşă care se deschide
a unei
inimi aşezate pe o coală
suspect de albă aşteptând versul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!