atarnand

Prinţul Melancoliei

Eminescu file din poveste
poezie atârnând de stele
înapoi sau înainte este
un album de răni rebele

Poezie atârnând de stele
trece-mi viaţa pe curat
zilele cu poezii sunt grele
lung e cerul dar bogat

Trecând moartea pe curat
înapoi sau înainte este
Eminescu rege-adevărat
Eminescu file din poveste

Poezie atârnând de stele
cu tăceri Doamne rebele

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 ianuarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocrifă

Timpul ceasurile-şi plimbă
Îmbrăcate în civil.
Dintr-un câine curge-o limbă.

Apoi trece-o săptămână.
Cuiul intră în perete
Şi găleata în fântână.

Şi-n bucătăria pură
Cănile se coc şi-aşteaptă
Atârnând cu apa-n gură.

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte cu lună (peisaj)

Va fi şi luna.
Deja
puţin chiar este.
Dar, iat-o, plină atârnând în văzduh,
peste creste.
Probabil, astfel dumnezeu răscoleşte
cu o minunată
linguriţă de argint
în a stelelor zeamă de peşte.

poezie clasică de Vladimir Maiakovski, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu citea

ce doream eu să citească
cu glas scăzut despre inima
care plângea în re minor
risipind vise printre rânduri
e plictisitor să lecturezi pagina
cu lacrimile atârnând de gene
îmbibate cu rimel mă doare
calota de sus fără să răcesc
versul scris alandala spre seară
toată lumea e fericită să evadeze
din spaţiul acela alb cu litere mari

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Mă voi face cămaşa ce-o porţi,
Şi postava în care frămânţi
Pâinea jalei pe care-o mănânci,
Insomnia pe care-o suporţi.

Cu genunchii la gură voi sta
Şi cu braţele moi atârnând,
Furişată tiptil într-un gând,
Într-o altă poveste, cândva.

Peregrin levantin pe pământ,
Înspre Marea cea Moartă pornesc,
Să învăluie ea în firesc
Trupul meu de tăcere înfrânt.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună

Prin codrii Bacăului
Vâjâie vântul
Şi-ntunecă lumea
Un cer ca pământul
Şi codru pe codru
Se umple de clocot,
Iar toamna în hohot
Le cântă prohodul...
Şi parcă mă cheamă,
De crengi atârnând,
Avesalomi gemând
Cu plete-ncâlcite...
De spaimă mă prind
Priviri rătăcite,
Şi mintea, de zgomot,
Nimic nu înţelege...
Şi-aş vrea ca să mor
Ca Romulus rege,
Uitat, legendar...
Cuprins de-o furtună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar existăm...

Când nu existam
umbre întâmplătoare
ne visau certitudini
pe baricade de nisip
la margini de oceane
probabile.

Când credeam că nu existăm
ne inventam
din amintiri rebele
sau din priviri seducătoare
în oglinzi excentrice.

Când speram să existăm,
şoaptele neîntâmplate
sucombau în anonimat
atârnând de lobii urechilor.

Dar, în sfârşit, existăm.
Umbrele ni se ating

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Suse din Sacrificiul mirării (2002)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Iarna a nins din nou zburătăcindu-şi fulgii
şi ostoindu-şi trupul străveziu,
s-a-ntins pe câmpuri să se odihnească
în aşternutul moale, până mai târziu.

Vibraţii iuţi din vântul cel sălbatic
se-aud urlând prin vechile cotloane
şi atârnând uitată pe o creangă
o frunză se izbeşte de obloane.

Totul e gri în cer şi pe pământ
şi parcă frigul a intrat şi-n mine...
doar ceaiul cald, cu-aromă de lămâie,
mă face să zâmbesc, gândind la tine.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştreangul atârnat de viaţă

Răsăritul meu în lume
Zi şi noapte se perindă
Şi mă văd într-o oglindă
Că menirea ce-o avum, e

Aţă atârnând fatal
Omul e chemat s-o poarte
De la naştere spre moarte
Până trece pe alt mal

Un mister sau o enigmă
Ştreangul atârnat de viaţă
Legănându-se răsfaţă
Miezul dintr-o paradigmă

Eu am fost? Sau poate altul?
Fiecare om o haină
Trece marea ca o taină
Petrecându-se înaltul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba pârlită

ceţurile dinspre mare, puţin
temătoare, cu braţele atârnând
cu genunchii de sare
fac pasul spre nisipul din gând: este o
dimineaţă ca oricare suspin...
alta
totuşi ar fi - sau n-ai şti - ziua pe care
unii îndrăgostiţi - cum am fi - supuşi năuciţi
ai furtunii, o aşteaptă în visele lor
desenate în clar (?!) de
o lună puţin eclipsată
de spumele sclipitoare-ale cerului
gurii care exclamă: eu astăzi nu pun
limba pârlită pe plajă!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!