ariciul iepurele

Iepurele

Iepurele care şi-a inventat acel ţipăt
ca să stârnească mila vânătorului -
dar nici vânătorul, nici câinele lui
n-au renunţat vreodată să-i înşface
trupul, ca pe o mănuşă de blană,
caldă încă de purtare -

iepurele care n-a inventat nimic decât un ţipăt
mai puternic decât alcătuirea lui,
ca să-şi facă intrarea în moarte,
iepurele care nu are altă imagine
despre solemnitate, decât sfâşietorul,
ridicolul ţipăt al lui...

poezie de Nina Cassian din Suave (1977)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariciul şi cârtiţa

— Sunt liberă, am dreptul,
O cârtiţă zicea,
Pe sub pământ cu-ncetul,
Să scurm cât mi-ar plăcea.
Şi cine poate oare de mine să se lege,
Când eu mă cred în lege?
Prefac în ţărnă neagră pământul sănătos
Şi-l fac moşinoios...
— Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură,
Neîmpăcată ură
Asupra tuturor ca tine vietăţi,
Ce zac în răutăţi.
Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă,
Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori;
Văd iarăşi o grădină de frumuseţi cuprinsă,
Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori.
Şi pentru ce tu oare nu scormoleşti gunoaie,
Ca să lucrezi în ele cât vrei la moşinoaie,
Iar nu pământ curat:
Cunoaşte dar, că duşman îţi sunt neîmpăcat...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glonţ rătăcit
Şi iepurele cade
În iarba 'naltă.

haiku de Mihail Mataringa (19 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fac morală nimănui, spuse iepurele către vulpe.

aforism de Betty Marcovici (ianuarie 2012)
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului celui orb, care privea la lupta lor, că vine şi dă fiului de împărat să îmbuce colacul ce şi-l luase ea, ca să aibă ce mânca la pândă, şi fuga se repezi de-i aduse şi o bărdacă de apă de la izvor. Flăcăul mâncă şi bău, şi prinzând putere, răsturnă pe scroafă, se puse călare pe dânsa, şi-i tăie capul. Apoi o spintecă şi îngriji să nu scape iepurele. Puse mâna pe dânsul şi spintecând şi iepurele, prinse prepeliţa. Şi scoţând din rărunchii prepeliţei cei trei viermi, îi băgă în sân după ce le suci niţel gâturile. Întorcându-se la unchiaş, îşi luă ziua bună de la orb şi de la fată, spuindu-le că în curând va afla despre dânsul, şi într-un suflet se întoarse la curtea zmeului.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepurele se ţine de trucuri

În lumea de dinaintea acestei lumi erau de toate pentru toţi,
Asta până când cineva n-a mai respectat regulile;
Cică Iepurele-ar fi păcălit lumea folosindu-se de lut şi de vânt.
Toţi erau sătui de trucurile lui şi nimeni nu voia să se joace cu el.
Era singur pe lumea asta.
Aşa că Iepurele s-a gândit să inventeze o persoană.
Şi când a suflat în gura acelei creaturi primitive,
Curios să vadă ce se va întâmpla,
A apărut omul de lut.
Iepurele i-a arătat omului cum să fure un pui de găină.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure grâne.
Omul de lut s-a conformat.
Apoi i-a arătat cum să fure nevasta altuia.
Omul de lut s-a conformat.
Iepurele s-a simţit important şi puternic.
Omul de lut s-a simţit important şi puternic.

Şi-odată ce omul de lut s-a pornit, n-a mai putut fi oprit.
Odată ce-a înhăţat prima găină, el a vrut toate găinile.

[...] Citeşte tot

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea leului

*FOAIE VERDE de nai-dam
Omul s-a numit Adam,
FLOARE RARĂ înflorită
*ESTE FRIG ŞI se mărită

GER AFARĂ - iarnă grea
*RAGE LEU-N gura mea
BĂTĂTURA-i de la pix:
*IARBA VERDE fix la fix

ARE-N GURĂ numai om
*CUCU VREA SĂ-I CÂNTE-N POM
*E GONIT şi alungat
IUTE DE OM mare-n "stat"

*DUMNEZEU cu mila
S-A DUS acum pila
DE MULT s-a tocit
*ESTE DOAR UN MIT

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Preda Păvălache din Carte de poezie religioasă şi rugăciuni (10 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce intrară în casă fetele, domniţa cea mică le spuse că argatul de la grădinărie ştia tot ce fac ele noaptea. Atunci se adunară la sfat şi plănuiră ca să-l facă şi pe dânsul să-şi piarză inima şi simţirile, cum făcuseră şi cu ceilalţi tineri. Flăcăiandrul însă se furişă şi de astă dată de intră în cămara fetelor, ca să asculte la sfatul lor. Pare că-i spusese ariciul la ureche că are să se petreacă între ele ceva pentru dânsul.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din poveşti: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Şi-n cuprinsul larg, uriaşul policandru al cerului îşi aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Vieţuitoarele pustietăţii sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposeşte pe labe, în hăţişuri, şi priveşte nemişcat; vulpea stă lângă vizuină şi nu se-ndură să meargă la vânat; veveriţa pleacă creangă lângă creangă şi hoinăreşte, ca o deşucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieşit tiptil-tiptil din curătură, şi când a ajuns la margine şi-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Fricosul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva zile de călătorie, dete peste un alt om, în gura căruia curgea apa de la nouă fântâni şi tot striga că moare de sete. Îl întrebă şi pe acesta ca şi pe flămând. Şi dacă căpătă un răspuns care semăna cu al flămândului, îl luă şi pe acesta cu sine, şi plecă mai departe. Se duse, se duse şi iară se mai duse. Iară când fu să treacă nişte munţi, întâlni un alt om, cu două pietre de moară de picioare, care sărea din munte în munte şi când fugea, iepurele pe spinare netezea, şi striga că n-are loc unde să fugă. Ţugulea îl întrebă ca şi pe ceilalţi, iară omul răspunse tot ca ei. Îl luă şi pe acesta şi porni înainte cu Dumnezeu. În calea lor mai întâlni un om cu o mustaţă albă şi cu alta neagră, îmbrăcat cu nouă cojoace şi striga că moare de frig, deşi era pe la nămiezi şi soarele ardea ca în luna lui cuptor. După ce îl întrebă şi el voi să meargă cu dânsul, Ţugulea îl luă şi pe acesta, şi înainte, tot înainte şi înapoi nu se uita. Merse ce mai merse şi, când fu pe la amurgit, întâlni un om care se uita în sus cu un arc în mână.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!