anvergura

Teiul

(nepoatei mele, Maria Elaine)

Teiul, un copac foios,
Creşte falnic şi frumos.
Frunzele au anvergură,
El are floră pe măsură.

Florile sunt vizitate,
De albine înfometate,
Care culeg cu plăcere,
Polen pentru a face miere.

poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul

Poemul e ca frunza,
Aidoma poetul,
Şi mângâie ca unda,
Când doarme exegetul.

Arar varsă preaplinul
Spre inimile-avide,
Addendum la suspinul,
Ce-a modelat cuspide.

O frunză-n derizoriu,
De armonie pură,
Nervură de ivoriu
Discurs şi anvergură.

Subtil ne-aduce-aminte
Că-n anotimpuri viaţa,
Mai scutură cuminte,
De frunze dimineaţa.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cerne aerul

Tu-mi povesteşti
cum se cerne aerul,
îl ţii în frâu cu dinţii strânşi,
apoi mă uimeşti
cum îl inspiri în plămânii de ceaţă
şi-l pui să le facă aerisirea.

Prin sânge circulă ierburi viclene,
încerc să le cosesc devreme
şi n-am coasă.

Nu mă laşi să mă plâng,
îmi întorci cuvintele pe dos,
totul se strânge repede pe masă
şi timpul se consumă.

Împarţi sarcini la fiecare
în funcţie de anvergura aripilor
şi cu ele stabilite
mă tem să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesimţirea

Este atâta nesimţire în jur,
încât se mişcă cerul şi pământul,
pe buze ne este strivit cuvântul,
e batjocorit şi adevărul pur.

Nu toţi muritorii-s fără de cusur,
dar unii întrec orişice măsură
trăind viaţa ca pe-o aventură,
iar tot ce perorează-i un sperjur.

Privim cu îngrijorare împrejur,
că nesimţirea nu are măsură,
are aripi de mare anvergură,

iar nesimţiţi sunt şi-n bătătură
şi se pare că-s săraci cu duhul...
De îngmfaţi ce sunt, le merge buhul...

Sibiu, 12.10.2015

sonet de Ioan Friciu din Inedită (12 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipurile iubirii

iubirea-i bibelou bătut cu diamante
cântecul inimii pe vârfuri de vrajă
prospeţimea sângelui ce curge andante
splendoare de emoţii din adâncuri degajă

ocean vast de iubire cu dune de corali
cu porturi în oraşe pline de visători
ecou de simfonie pe munţi ancestrali
acorduri de liră care spulberă nori

iubirea e magie în inimă de univers
împărţită la toţi în egală măsură
patimă trăită şi de înger pervers
zbor de albatros neatins de ură

îmbrăţişare tandră cu miticul vers
aripă desferecată crescută-n anvergură

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem alambicat

Poemul se născuse gradual
Din perspectiva unui ţel emotiv
Ca o incantaţie memorabilă
Infatuat cu subiect eterogen
Poemul nu era doar imaginar
Avea o rezoluţie de anvergură
Şi prindea forme idilice
Cu tentacule ingenioase
La fiecare escapadă
El creştea ca un balon multiplu
Încărcat cu oxigen
Capabil să menţină viaţa
Pe o întreagă planetă
Partea bună ieşea în evidenţă
Ca un lob excesiv
De fapt nu avea părţi rele
Aşa că toţi lobi erau buni
Acum ei fac lobby deliberat.

poezie de David Boia (29 august 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salbe de idealuri

echilibrul lumii dragostea de părinţi
soarele cordial ce-mprăştie căldură
dantele de iubire din raze fierbinţi
învăluie viaţa - veşnică anvergură.

cresc zilnic fericiri ca o deasă pădure
livezi de bucurii au rodul în pârg
bunul dumnezeu e gata să se-ndure
de lumea aceasta creată cu sârg.

muzici aşează nimburi pe tâmplele albe
dinamizând destine în sonor univers
îngerii strălucesc cu stelare salbe
nu cred în prăbuşire mă zidesc în vers.

credinţa şi iubirea sunt idealuri dalbe
care mă ocrotesc de îngerul pervers.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordinea lucrurilor

privighetori cântă cât e ziua de lungă
fericirea mireană şi întemeietoare
îngeri cresc frumos iubirea o conjugă
cu armonia verde inundată de soare.

raze împart linişti de pe cer cu vise
gânduri se îndreaptă spre univers poetic
concepţii din cunoaşteri au sarcini precise
să crească armonii în golul bezmetic.

cresc în anvergură speranţe de-absolut
dragostea devine resortul profeţiei
Dumnezeu e în toate se face cunoscut
coloana lumii noastre -insemnul măreţiei.

nesfârşite emoţii deschid nou început
să se aprindă flăcări- lumina avuţiei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expozeu autumnal

toamna melancolia devine mai pură
iubirea o învăluie şi o alimentează
presimţire voluptoasă şi de anvergură
că naturile mor şi-apoi se întrupează

setea de primăvară vizibilă-i la arbori
la florile care-au sfârşit arse de soare
conştiinţa demiurgică răsare printre nori
convertind melancolia în flăcări tremurătoare

toamna fluxul creaţiei trece prin dramă
naturile trec printr-o plăcută oboseală
apoi se dezvelesc de putrezita maramă
zăpezi purificatoare aşteaptă-n pielea goală

ştiu că Dumnezeu nu are tendinţă distructivă
e iubire absolută renascentă creativă

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul minţii mele-i mintea pură

Poemul minţii mele-i mintea pură
şi nimeni n-are dreptul să susţină
că-i doar o carte îngropată-n tină,
fără de glas şi fără anvergură!

Emoţiile-abundă în lumină:
pe pagini se întind ca o gravură
şi se-aştern rapid cum se-aşternură
pe urma zilei pete de rugină!

Din soare am făcut cenuşă-amară,
zi după zi şi lună după lună.
Şi-au început imagini să răsară

din cearcăne adânci să-mi cânte-n strună;
poemul minţii-arată ca o vară
ce se închide-n gând torid, nebună!

sonet de Ionuţ Popa (25 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!