Galant

Domnul amărăciune

Dansaţi în cete un joc galant, cântaţi, lăute,
arcuşuri seci, viori pustii, de ce staţi mute?

distih de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistul de la "zoo"

Dorind o epigramă bună
S-a îmbrăcat galant,
Şi chinuindu-se o lună
Născu un... elefant.

epigramă de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense, volumul 6, "Naşteri" (26 octombrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

El va trăi în amintirea mea drept cel mai galant dintre cunoscuţii mei, dar asta e tot. Nu am nici ce să sper, sau de ce să mă tem, şi nici vreun lucru pe care să i-l reproşez.

Jane Austen în Mândrie şi prejudecată
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunea rebelă

Erau seri în care, după ieşire la restaurant,
cu mâncăruri exotice şi vinuri de colecţie,
poante, muzică la pian şi momente de reflecţie,
îmi cerea pasiunea rebelă cu ochii de diamant

s-o masez cu basma de mătase, de predilecţie
sau să ne pictăm dezbrăcaţi într-un mod cam extravagant,
alteori mă învăţa Bachata, un zbor mai palpitant,
de parcă urma să fim la vreo mare preselecţie

mă însoţea fabulos într-o lume de lux, duioasă
galant îmi mulţumea pentru prânz, origami sau stele
excepţie rară, zâmbet de-o clipă – clipă frumoasă

distant părea cerul deodată, se-arătau vremuri grele
percepţie diferită-mi făurea, lumea ploioasă
zburat-am lăsând vag în umbră amintirile mele.

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul amărăciune

Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor,
în haine negre, cu ochii stinşi, zâmbind uşor.

E gata ceaiul? Toţi au venit? Totul e gata?
Cu o maramă acoperă iute groapa, lopata.

Dansaţi în cete un joc galant, cântaţi, lăute,
arcuşuri seci, viori pustii, de ce staţi mute?

Dar te întreb, iubitul meu, ce ai la frunte?
Amărăciunea m-a luat de mână şi m-a condus peste o punte.

Dar te observ, iubitul meu, ce palid eşti.
Amărăciunea, urând viaţa, mi-a spus în şoaptă:
"Să te fereşti..."

Dă-mi pălăria, bastonul, masca, dă-mi şi mănuşile,
e cam târziu şi de-am să plec, cerniţi oglinzile, închideţi uşile.

M-aşteaptă afară, sub steaua rară, un echipaj...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie de toamnă

În acest an de stihii năpădit
Şi încărcat de ură mult prea crunt –
Nici pomii, nici iubirea n-au rodit –
Nici crizanteme, parcă, nu mai sunt.

E o toamnă tristă, plină de mâhniri,
Tristeţi rodesc în suflet şi-n grădini...
Ca-ntr-un blestem, mă–ntorc în amintiri
Şi anii mei – îi simt tot mai puţini.

Prilej de veselie nu găsesc
În acest început de veac hain...
Nici nu mai ştiu ce-nseamnă să iubesc
Şi-n inima-mi se adună mult venin.

Doar cârcotesc la fiecare pas,
Ce tot mai greu prin viaţă mi-l târşesc...
Şi vorbe de ocară, al meu glas –
Despre-al meu trup şi suflet des rostesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnule, te iubesc (Dedicaţie domnilor de pe Citatepedia)

Într-o noapte de Crăciun...
de magie şi vis, printre steluţe-argintii
ce vin tainic din eternitatea iubirii,
se opresc doar o clipă în inima mea
şi-ncărcate, spre tine aleargă,
într-o noapte a Crăciunului vis,
eu vreau să-ţi declar: domnule, te iubesc!
Te iubesc fiindcă ştiu -în adâncul fiinţei-
că, pentru mine-acceptaşi prihănita felie,
din mărul oprit...
Iar Tatăl, de dragul sacrificiului tău,
ne-ngăduie-acum noaptea de magie şi vis,
de Lumină, de steluţe-argintii şi iubire...
Domnule, tu, cel de-aici -lângă mine-
sau tu, de acolo, departe, oriunde vei fi,
Crăciunul, o veste mă-ndeamnă să-ţi dărui
în gând, în colind...
că Fiul te-alese-ntrupării
şi-n credinţă te naşti în fiece an,
eu, smerită-ngenunchi şi ţie mă plec:

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (25 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul primăverii

Izbucneşte primăvara prin toţi porii-ntregii firi –
Iarna-i o monedă calpă, azvârlită-n amintiri;
Despre berze, rândunele – despre ce vreţi să vă cânt? –
Raiul printre noi coboară – când e verde pe Pământ.

Râde soarele în barbă, găsind brume-n zori de zi –
Doar c-o singură privire, dintr-o dat', le va topi!
Uriaş talger de aur, de sub culmi când se ridică,
Palid, speriat de moarte, frigul tremură de frică.

Muguri, vesel, liliacul, să-şi deschidă-i pregătit -
Şi când va-nflori, e vremea, să fiu iar îndrăgostit.
Verdele trezeşte-n mine – şi-n oricine - dulce dor
Şi-nfloresc iubiri, năprasnic, cu învăpăiat fior.

În amiază, din albastrul mării cerului înalt,
Soarele-şi veghează servii - rege generos, galant.
Veşnic gureşele vrăbii, chicotesc sub raza sa,
Visând clipa, mult dorită, când în praf se vor scălda.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!