CORP

Corp ceresc

Intrând într-o carte ca în nişte
cearceafuri curate citind somnul
cu un ochi în lumină şi unul în beznă
până când scriitorul şi cititorul
se lasă inventaţi de somn
iar cartea se transformă
într-un minuscul corp ceesc.

poezie de Marin Ifrim din Fotografii cu cântec
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Nevis Vii

O să se întâmple şi asta la un moment dat,
pentru că Te iubesc.

Şi am nevoie de iubirea Ta,
Puternic,

Nu am simţit
Niciodată
Atât de multă IubirE.

Nu uita să îmi spui
că Sunt frumoasă.

Nu uita
să mă mângâi
în fiecare Zi
Oriunde Ai Fi.

Nu uita că
Eu simt

[...] Citeşte tot

poezie de Monica Vrăbiuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aplicaţie

Culcat, a ordonat locotententul,
Insurgentul,
Şi ea s-a conformat
Poziţional în pat,
Luptă corp la corp
Pân'la ultimul strop
În dispozitiv, aparent, inamic,
Totul sau nimic!
Împinge, împinge,
Chiar de te respinge,
Nu o slăbi o clipă
De tace, de ţipă,
De se preface moartă,
Războiul e o artă,
Fronturi sumare,
Retro-cedare,
Loc cucerit
Un pact infinit...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie oftică

Ce proastă pari, lumina mea,
De carne căzătoare stea;
De ce te-ai fi desprins de cer,
Să cazi în golul efemer?!

Eşti ofticată, mi se pare,
Pe cer, şi-ai vrut să cazi în mare,
Sperând că marea-i pentru tine
Un cer care ţi se cuvine.

Visând că eşti un corp marin,
Ai ars în ochiul meu puţin;
Crezând că eşti un corp ceresc,
Am îndrăznit să te iubesc.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (27 iunie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără corp şi paşi

tăceri rupte din tainele nopţii
îmi lasă teama în simţuri
într-un timp continuu, fără corp şi paşi
prin care trec fără să-l percep
unde-mi pot grava clar amprenta
sau pierd în uitare trecutul

multe întâmplări se pot manifesta
în viaţa fiecărui om
indiferent de participarea sa
nu şi de performanţe
sedimentate-n scrieri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest corp, acest corp

Pe care nu-l mai cunosc, ori de câte ori îl atingi se preschimbă-ntr-un râu
Învolburat, plin de vârtejuri, doar vocea-i înăbuşită strigă după ajutor
Acest corp, acest corp, cu mâini, ochi şi picioare ca nişte pâraie se varsă tot în tine
Multe bucăţi din carnea mea vor sta în trupul tău ca pietrele pe fundul apei
Niciodată nu se vor mai ridica indiferent câte corăbii ar eşua
Ele vor sta mult şi bine ca o barieră de corali, graniţă în calea altor femei
Alte părţi mai uşoare, vise, iluzii, vaporii de ceaţă vor fi luate de vânt
Se vor depune pe gene până vei orbi şi nu vei mai şti care-i adevărul:
-Aburii ridicaţi din pieptul tău sunt ai mei sau ai tăi?
...................................................................
Acest corp, acest corp, care şerpuieşte-n tine în aval şi-n amonte
Trece ca un râu, desculţ, prin măduva spinării, liniştit şi tandru
Şlefuieşte fericirea şi moartea, roade tot ce-i iese în cale
Erodează maluri provocând convulsii, răni, până ia forma ta
Pe degete mai ai încă sânge, ştiai deja din prima zi când ghicitoarea
Ţi-a spus privind în palma ta: mare ghinion se va abate asupra ta la mijlocul vieţii
Constelaţiile îţi vor mişca inima, sângele meu nu se spală cu nimic
Acest corp, acest corp, despre care nu vei şti nimic niciodată
S-a făcut pojghiţă peste oasele tale, într-un strat fin, uniform ca o altă viaţă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupt... corp la corp

mă simt piatră din rotundul haosului căzută pe drumul care duce spre nicăieri. aud compromisul cântând din sufletul negru, văd amăgirile cum aleargă pe străzi
şi, în această lume în care semnul egalităţii dintre noi şi animal dispare, halucinaţiile cu mâini abia înaripate mă poartă spre orizontul cu mai mulţi sori.

o bucată din mine, obosită de această vânătoare a zilei de mâine, îmi spune că nu sunt în deajuns de nebună pentru actul de umilinţă, care mă fracţionează ritualic lăsându-mă pradă unor triste iluminări.

dar mă calmez! cu un surâs evlavios, lupt... corp la corp cu fiecare speranţă, mă salvez cu propriile-mi lacrimi într-un impuls din ce în ce mai slab până la oprirea definitivă.

pe scena existenţei în aerul înalt, voi lipsi de la gloria lumii, ca o cupă plină de neprevăzut în care este greu de crezut dacă mai poţi muri creştineşte.

Doamne, ce greu este să fii piatră!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de praf şi caniculă

La vârsta adolescenţei
cuvintele luptă corp la corp cu omul
spinările se îndreaptă
din aplecarea de o clipă
curg şiroaie de silabe
tot ce nu poate fi omul
în ambalajul lui de carne
verbul a iubi este ucis
şi lăsat să putrezească
pe duşumeaua călduţă din lemn
a inocenţei urmează
zile de praf şi caniculă
umbra întunecată a verbului
se ridică ca un subiect interzis
ca un oaspete nepoftit
o haină groasă la plus treizeci de grade
peste sufletul ce a uitat
calea directă spre Dumnezeu

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine femeie

La tine femeie, mereu îmi e gândul
Şi pagini de cărţi răsfoi-vom o mie,
Pocalul de viaţă ne-a prinde sorbindu-l,
Când stele răsar, către cer dinspre glie.

Puterea în rod să te ţină cuprinsă,
Cu zile şi nopţi peste corp neîntinat,
Miresme de floare gingaş neatinsă,
Păşească vremelnic într-un corp de-admirat.

Aruncăte-n valul ce trece mereu,
Cu al tau sân trufaş, dezinvolt.
El străpunge şi ochiul de zeu,
Ce priveşte răpus, chiar de-i mort.

Bucureşti... 8 martie 2020

poezie de Liviu Reti (8 martie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!